Îşi doreau un copil şi mereu făceau calcule: dacă se va naşte mai târziu, când o să fie de 18 ani, ei ce vârstă vor avea? Cum îl vor mai putea ajuta dacă vor fi deja bătrâni? Şi apoi unul singur nu e bine. Ei au avut fiecare fraţi. Trebuie doi. Chiar dacă oamenii din jur cred că apariţia copiilor le va afecta libertatea. Chiar dacă, în ultimii ani, în România, modelul general este al familiei cu un copil.
Nea Costel a făcut 86 de ani. Nici nu ştie cum de a trăit atât. A apucat războiul, s-a târât pe fronturile din Bratislava şi... a trecut şi prin alte locuri, dar nu-şi mai aminteşte bine pe unde. Acasă, îşi lăsase nevasta cu trei copii. Erau măricei, îşi puteau purta singuri de grijă.
„Ăi mai mari aveau grija ălor mici. Se duceau cu vacile şi caprele la păscut, pe câmp, în pădure la tăiat de lemne, prăşeau la porumbi, mergeau la cules, aveau grijă de orătăniile din bătătură. Fata a mijlocie făcea şi ciorbe, când muierea n-avea vreme“, povesteşte stând pe prispă, înfăşurat într-o şubă veche, cu aţele atârnând, peticită peste tot. Când s-a întors de pe front a mai făcut doi copii. Cine să-i ajute la muncile pământului şi să aibă grijă de bătrâneţile lor? Şi-apoi, aşa era rânduiala. La rândul lui, a avut şapte fraţi şi surori, iar „un văr din neam - nu mai trăieşte de mult - a făcut 11 copii“.
Tinerii români fac puţini copii
5, 6, 10 copii era un deziderat în urmă cu multe zeci de ani. Un studiu realizat sub coordonarea Unităţii pentru Activităţi de Populaţie din cadrul Comisiei Economice pentru Europa a Naţiunilor Unite (UNECE) arată că, astăzi, în România, modelul cel mai răspândit de familie este cel cu un singur copil, deşi media numărului ideal de copii este în jur de doi sau uşor mai ridicată. Austria şi România sunt singurele ţări UE în care valoarea nu atinge nivelul de înlocuire al generaţiilor (adică 2, 1 copii pe
