Academicianul Dinu C. Giurescu tălmăceşte, într-o revistă cu tiraj rezumat, adevărul unei minciuni care stă atârnată în aceste zile pe stâlpi. Minciuna se cheamă dărâmarea, din raţiuni "înalt patriotice", a Parlamentului bicameral care suge, vezi Doamne, seva poporului. Distinsul istoric, nemulţumit că disciplina trecutului unei naţii tinde să fie exclusă din programa şcolară, ne povesteşte în revista Clipa, editată de fundaţia lui Dinu Săraru şi distribuită gratis, cum e cu unicameralul şi bicameralul.
Câţi citesc această revistă? Nu ştiu. S-a nimerit s-o primesc de la prozatorul care-o editează şi, tolănit acasă într-un fotoliu, s-o răsfoiesc. Exilat la pagina a şasea, articolul domnului Giurescu m-a somat să-l citesc. Se cheamă, interogativ, "Regimul parlamentar unicameral din 1946, din nou în 2009?". Ce ne povesteşte istoricul? În 1946, în iunie, regimul procomunist de la Bucureşti, preparându-se pentru alegerile din toamnă, ţine morţiş să dărâme, la comanda sovietică, Parlamentul bicameral, amputând Senatul.
Lucreţiu Pătrăşcanu, lider comunist şi mai mare peste justiţie, avertizează că altfel nu se poate. Cuvintele lui Iuliu Maniu, Constantin I.C. Brătianu şi, nu în ultimul rând, ale lui Constantin Titel Petrescu, reclamând ca neconstituţională suprimarea Senatului, se pierd în gol. Moscova îşi impune voia. Degeaba s-a opus Regele Mihai, atrăgând atenţia că se comite un grav atentat la fiinţa democratică a acestei ţări. Era greu, cu tancurile sovietice sub streaşină, să emiţi pretenţii.
"Reprezentanţa naţională, cu cele două corpuri, respectiv Adunarea Deputaţilor şi Senatul, fusese statornicită prin Constituţia din 1866 şi reconfirmată prin Constituţiile din 1923 şi 1938." Dezbaterile au ţinut mai mult de o lună, povesteşte reputatul istoric. "Regele şi opoziţia democratică au obţinut unele modificări ale textului iniţial, dar suprimarea Senatul
