Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cluj: 300.000 de euro pentru atacul câinelui agresiv

Publicat in Adevarul, marți 10 noiembrie 2009 ·

Procesul a fost din nou amânat, pentru că stăpânul animalului este bolnav

Proprietarul câinelui care a muşcat cu brutalitate un copil de numai trei ani a cerut din nou amânare la Judecătorie şi la cel de-al doilea termen. Avocatul lui Dan Cenan a susţinut că acesta este bolnav.

Părinţii lui Vlăduţ Ţicrea, băieţelul salvat din colţii animalului, în luna ianuarie 2009, au prezentat instanţei pretenţiile pentru incidentul din iarnă. Monica şi Rareş Ţicrea s-au constituit în parte civilă şi solicită proprietarului animalului suma de 300.000 de euro şi 10.000 de euro pentru serviciile avocatului.

În seara de 17 ianuarie, Vlad Ţicrea a fost atacat de Sunny, câinele vecinului Dan Cenan, chiar în faţa blocului spre care se îndrepta însoţit. Proprietarul se afla în preajma câinelui fără botniţă şi fără lesă şi le spusese părinţilor să fie liniştiţi. Scos cu greu de tată din colţii animalului, copilul a fost operat la Cinica de Neurochirurgie. În prezent se simte ceva mai bine şi face tratamente de recuperare.

Avocatul ne-a mai spus că toate încercările de conciliere cu părinţii micuţului au eşuat.

Pentru că nu a încercat să oprească animalul, OUG 55 din 2002 prevede pentru proprietarul câinelui o pedeapsă de până la 5 ani de închisoare.

Procurorii clujeni au mai deschis un dosar asemănător, în luna mai, după ce alt rottweiler a muşcat o fetiţă de 10 ani, în Cartierul Mărăşti. Câinele se afla legat la intrarea în bloc, unde fetiţa a încercat să-l atingă, gest care a costat-o mai multe cusături chiar pe faţă.

CITEŞTE AICI TOATE ŞTIRILE DIN CLUJ

   

Urmăreşte ştirile din Cluj pe Twitter ori prin RSS, contactează-ne prin Yahoo! Messenger sau e-mail, vizualizează pe YouTube producţiile video realizate de redactori. Fii mereu în legătură cu redacţia prin intermediul Facebook, Hi5 sau My

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu, după decizia CCR privind candidatura lui Călin Georgescu: „Închide un episod extrem de tensionat și periculos pe care România l-a trăit”

HotNews acum 15 minute
Premierul Marcel Ciolacu a avut marți seară o primă reacție după decizia Curții Constituționale a României (CCR) de a respinge definitiv candidatura lui Călin Georgescu la alegeri prezidențiale. Ciolacu a transmis că decizia CCR reprezintă o încheie

Ucraina acceptă o încetare a focului de 30 de zile. Decizia finală e la Moscova

Ziua Constanta acum 33 minute
Ucraina a fost de acord să accepte o încetare imediată a focului de 30 de zile în conflictul cu Rusia în timpul discuțiilor cu oficialii americani din Arabia Saudită. Ucraina a fost de acord să accepte o încetare imediată a focului de 30 de zile în

Nicuşor Dan: Partidele corupte care au promovat incompetenţi în funcţii publice, principalele vinovate pentru situaţia de haos/ Statul român e slab şi vulnerabil/ Este misiunea viitorului preşedinte să repornească lupta anticorupţie şi să refacă punţile

News.ro acum 45 minute
Candidatul independent la alegerile prezidenţiale, Nicuşor Dan, afirmă că ”partidele politice corupte care au promovat incompetenţi în funcţii publice sunt principalele vinovate pentru situaţia de haos în care ne aflăm astăzi”, adăugând că decizia C

BREAKING | Decizie CCR: Legea privind pensiile militare este neconstituţională

Wall-Street.ro acum 5 ore
Curtea Constituţională a României (CCR) a admis sesizarea Avocatului Poporului şi a decis că legea de completare a Legii privind pensiile militare este neconstituţională, relatează Agerpres. Potrivit unui anunț oficial al CCR, îÎn şedinţa din data d

Anamaria Gavrilă, după invalidarea candidaturii lui Călin Georgescu: “Un sistem înfiorător și-a arătat colții și devorează din democrația și din libertatea noastră”

G4Media acum 2 ore
Anamaria Gavrilă, lidera partidului POT, a declarat marți, după ce Curtea Constituțională a invalidat candidatura lui Călin Georgescu, că “România se află într-o situație extrem de dificilă”. “Odată cu anularea ilegală a alegerilor prezidențiale, un

Ucraina este de acord să accepte o încetare a focului imediată, de 30 de zile, potrivit unei declarații comune SUA-Ucraina / Statele Unite vor ridica imediat suspendarea schimbului de informații și vor relua asistența de securitate pentru Ucraina

G4Media acum o ora
Ucraina a fost de acord să accepte o propunere americană pentru o încetare imediată a focului de 30 de zile și să ia măsuri pentru restabilirea unei păci durabile după invazia Rusiei, potrivit unei declarații comune SUA-Ucraina de marți, transmite R

Donald Trump anunță că va crește la 50% taxele pe importurile de oțel și aluminiu din Canada

HotNews acum 4 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat marți, 11 martie, că va dubla tarifele pentru oțelul și aluminiul importate din Canada, de la 25% la 50%. Măsura va intra în vigoare miercuri dimineață, a scris Trump, într-o postare pe rețeaua sa de sociali

Parlamentul European aprobă 1,9 miliarde de euro pentru Moldova, un pachet de ajutor economic record în istoria independenţei ţării

News.ro acum 5 ore
Parlamentul European a votat marţi pentru acordarea unui pachet de ajutor economic de 1,9 miliarde de euro pentru Republica Moldova, un record în istoria post-independenţă a ţării. Potrivit eurodeputatului Siegfried Mureşan, votul a fost covârşitor:

Reparație morală?! La 3 ani după David Popovici, Gică Hagi va fi decorat cu cea mai înaltă distincție a statului român

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, îl va decora pe Gică Hagi (60 de ani) cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler, cea mai înaltă distincție a statului. Ceremonia de decorare a fost programată pe 12 martie, de la ora 1

Dominic Fritz: Nu e un sfârşit fericit, ci un început greu. Călin Georgescu nu va mai fi pe buletinul de vot, o veste liniştitoare pentru mulţi/ Nu e momentul să răsuflăm uşuraţi

News.ro acum o ora
Vicepreşedintele USR, Dominic Fritz, care este şi primarul municipiului Timişoara, a reacţionat după ce CCR a respins definitiv candidatura lui Călin Georgescu la alegerile prezidenţiale, el afirmând că este o veste liniştitoare pentru mulţi, dar a

Vremea

București
acum

16°
mar.

11°/21°
mie.

12°/20°
joi

13°/24°
vin.

13°/23°
Iasi
acum

19°
mar.

11°/21°
mie.

12°/20°
joi

11°/24°
vin.

13°/22°
Constanta
acum

13°
mar.

9°/16°
mie.

11°/17°
joi

10°/17°
vin.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

13°
mar.

10°/17°
mie.

8°/17°
joi

10°/18°
vin.

9°/18°
Timisoara
acum

10°
mar.

10°/16°
mie.

9°/19°
joi

12°/20°
vin.

10°/20°