Compania Adama anunţă că va continua lucrările la proiectul rezidenţial pe care îl construieşte în cartierul Noua din municipiul Braşov. „În acest moment, construcţia primei clădiri a ajuns la etajul zece, urmând ca structura ei să fie finalizată în cel mult o săptămână, în timp ce constructia celei de a doua clădiri a ajuns la etajul trei”, transmit reprezentanţii companiei.
„Adama a făcut un plan pe care îl va respecta în totalitate, astfel încât în martie 2011 primii locatari să se mute în complex. Dezvoltatorul fiind unul experimentat, nu vor mai aparea nici un fel de probleme din acest moment, dead-line-urile stabilite vor fi respectate şi lucrările realizate la cele mai înalte standarde internaţionale”, se arată într-un comunicat al companiei.
Directorul de marketing şi de vânzări al Adama susţine că lucrările de construcţii vor continua în ciuda situaţiei politice şi economice din acest moment. „Proiectul Evocasa Viva din Braşov este unul dintr-o serie lungă de dezvoltări imobiliare şi va fi dat în folosinţă în primul trimestru al anului 2011. De acum înainte, procesul de vanzare va lua un trend ascendent, pentru că ne dorim ca braşovenii să aibă aceeaşi încredere în noi pe care o au cele câteva sute de familii care locuiesc deja în ansambluri dezvoltate de noi în România”, a mai arătat Lax.
Complexul rezidenţial Evocasa Viva cuprinde opt clădiri de 11 etaje, totalizând 536 de apartamente cu 1, 2, 3 camere, cu suprafeţe care merg până la 159 de metri pătraţi. Ansamblul este situat în sudul Braşovului, pe malul lacului Noua. Compania Adama anunţă că va continua lucrările la proiectul rezidenţial pe care îl construieşte în cartierul Noua din municipiul Braşov. „În acest moment, construcţia primei clădiri a ajuns la etajul zece, urmând ca structura ei să fie finalizată în cel mult o săptămână, în timp ce constructia celei de a doua clădiri a