Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Constanta: Centru modern de dializă inaugurat la Spitalul Judeţean

Publicat in Adevarul, miercuri 11 noiembrie 2009 ·

Finanţarea de la Ministerul Sănătăţii şi Consiliul Judeţean se ridică la aproximativ un milion de dolari. Conducerea unităţii spune că firma care asigură gratuit aparatura performantă condiţionează achiziţionarea de consumabilele necesare în clinică. Deşi bolnavii vor beneficia de condiţii bune de tratament, secţia mai are nevoie de cadre medicale pentru a face faţă numărului mare de pacienţi. Chiar dacă este criză inclusiv în sistemul sanitar, odată începute unele investiţii au ajuns şi la final. Este şi cazul noului centru de dializă din incinta Spitalului Judeţean de Urgenţă Constanţa care a fost modernizat.

Noul centru a fost inaugurat ieri în prezenţa oficialităţilor locale şi a medicilor pentru a se arăta în ce s-a investit suma de aproximativ un milion de dolari alocaţi de Consiliul Judeţean Constanţa şi Ministerul Sănătăţii.

Lucrările au fost demarate în urmă cu două luni timp în care saloanele au fost renovate şi dotate cu paturi, la fel şi anexele şi a fost adusă aparatură nouă. Aici ajung bolnavii care pot suferi complicaţii şi care mai au şi alte afecţiuni decât cea renală.

Centrul are o capacitate de 60 de locuri unde deja se află internaţi 22 de pacienţi, iar alţi 25 se aflau pe lista de aşteptare. „Sunt condiţii excepţionale pentru că trebuie să vin de trei ori pe săptămână la dializă“, a spus Vasilică Matei, un pacient în vârstă de 60 de ani care mai suferă şi de alte boli.

Lunar apar cazuri noi

Medicii susţin necesitatea unui astfel de centru în condiţiile în care tot mai mulţi pacienţi suferă de afecţiuni renale. „O secţie de dializă era necesară pentru cazurile complicate care nu puteau fi tratate doar în centrele private“, a explicat managerul spitalului, Dan Căpăţână.

În prezent în clinică lucrează şapte cadre medicale, dar odată cu creşterea numărului de bolnavi, ma

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trump spune că Rusia are „cărţile în mână” în negocierile privind conflictul din Ucraina

News.ro acum 2 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat, miercuri seară, că Moscova are „cărţile în mână” în negocierile pentru a încerca să pună capăt războiului din Ucraina, declanşat de invazia Rusiei în urmă cu aproape trei ani „Cred că ruşii vor ca războ

Trump avertizează că al treilea război mondial nu este „aşa departe”, dar spune că nu se va întâmpla în timpul preşedinţiei sale

News.ro acum 3 ore
Preşedintele Donald Trump a subliniat miercuri, la o conferinţă cu investitori, conflictele în curs de desfăşurare din Orientul Mijlociu şi Ucraina, avertizând că „al treilea război mondial” nu este „aşa departe”, dar a spus că atât timp cât el este

Zelenski răspunde ofensivei economice a lui Trump: Ucraina „nu este de vânzare”

News.ro acum 9 ore
Administraţia Trump ar fi prezentat Kievului o propunere de „afacere” care seamănă cu o „colonizare economică”, acoperind o serie de interese strategice fundamentale, cum ar fi porturile, infrastructura energetică şi resursele miniere. Ca răspuns la

Bolojan, după întâlnirea cu Macron: Am reconfirmat menținerea prezenței militare în România și parteneriatul strategic

Wall-Street.ro acum 6 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat că una dintre concluziile reuniunii de la Paris, privind situaţia din Ucraina şi provocările de securitate din Europa, a fost aceea conform căreia cea mai bună formulă pentru rezolvarea crizei este cola

Volodimir Zelenski se întâlneşte, joi, cu emisarul american Keith Kellogg, într-un context tensionat

News.ro acum 2 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski urmează să îl primească joi pe emisarul special american Keith Kellogg, după ce a fost aspru criticat de omologul său american Donald Trump, care l-a numit „dictator”. Liderul ucrainean, a cărui poziţie pare

Mike Pence, fostul vicepreşedinte al lui Donald Trump: „Dle preşedinte, nu Ucraina a început acest război”. Alte reacţii interne şi internaţionale stârnite de comentariile controversate ale preşedintelui american

News.ro acum 5 ore
Preşedintele american Donald Trump l-a acuzat miercuri pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski că este un „dictator” şi l-a avertizat că trebuie să acţioneze rapid pentru a asigura pacea sau riscă să-şi piardă ţara, adâncind o dispută între cei

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric joi, 20 februarie 2025

Ziua Constanta acum 10 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților, conform unui

Un moment „dramatic”. Cristian Diaconescu: Rusia a cerut la negocieri retragerea SUA din România / Moscova doreşte sfere de influenţă

Mediafax acum 8 ore
Într-o intervenţie la Antena 3, Cristian Diaconescu a vorbit despre negocierile pe care le-au purtat SUA şi Rusia în Arabia Saudită. Şeful cancelariei prezidenţiale a precizat că partea rusă le-a cerut americanilor să retragă garanţiile de securita

Preşedintele interimar Ilie Bolojan, primit de Emmanuel Macron la Palatul Élysée - VIDEO

News.ro acum 13 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost primit miercuri, de Preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, la Palatul Élysée. Ilie Bolojan are o întrevedere bilaterală cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, înainte de întâlni

Bucureşti: Traficul rutier, restricţionat pentru meciul FCSB – PAOK Salonic

News.ro acum 13 ore
Brigada Rutieră a Capitalei a anunţat că traficul rutier va fi restricţionat pentru buna desfăşurare a meciului FCSB – PAOK Salonic, programat joi, la ora 19.45, pe Arena Naţională. Restricţiile anunţate: I. pe Str. Maior Coravu: - miercuri, începân

Vremea

București
acum

-7°
joi

-10°/-1°
vin.

-8°/-1°
sâm.

-9°/-2°
dum.

-10°/-1°
Iasi
acum

-2°
joi

-3°/1°
vin.

-6°/-0°
sâm.

-6°/-0°
dum.

-6°/0°
Constanta
acum

-8°
joi

-8°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-10°
joi

-10°/1°
vin.

-5°/2°
sâm.

-5°/2°
dum.

-4°/3°
Timisoara
acum

-10°
joi

-10°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/6°