De ce v-a luat cinci ani să terminaţi filmul „Katalin Varga“?

Fiindcă a fost primul meu lungmetraj, a trebuit să o iau încet şi să mă asigur că totul e bine pus la punct pentru filmări. Acelea au fost vremurile bune. A fost şi frustrant, pentru că lucrurile n-au mers mereu conform planului, dar am rămas optimist. Regiunea carpatică m-a impresionat pur şi simplu. A fost atât de minunată.

Partea cea mai grea a fost cu postproducţia. Banii se epuizaseră, nimănui nu-i păsa şi, după un an, am renunţat şi m-am reîntors în Anglia să locuiesc cu mama mea, încercând să-mi găsesc o slujbă obişnuită. După ce Oana şi Tudor Giurgiu au văzut montajul brut al filmului, la sfârşitul lui 2007, le-a luat ceva timp să strângă fonduri pentru a-l duce la bun sfârşit. În mai 2008 aveau banii şi am început o nouă etapă. Lucrurile s-au mişcat destul de repede de atunci.

Cum e posibil să turnaţi un film în 17 zile, cu un buget de numai 25.000 de dolari?

 Uite că s-a întâmplat. Şi am putut să-i plătim pe toţi cei implicaţi în acest proiect. Am făcut destul de multe cu resurse proprii. Am avut o echipă mică, de 11 oameni, lucru care ne-a ajutat enorm. Dacă ai 11 oameni, ai mai multă muncă de făcut. Dar să privim latura pozitivă: te poţi mişca mai repede în trei maşini, să dormi într-o singură casă şi să consumi mai

puţină mâncare. Problema a apărut în post-producţie. Costurile sunt altele şi nu poţi scăpa de ele. În timp ce filmam, puteam decide ce să facem şi ce să nu facem dacă e prea scump.

Poveşti din Balcani

În ce împrejurări aţi scris scenariul?

Prima dată am scris scenariul pe hârtie, în bibliotecă. Apoi, pe computer. A fost cel mai greu scenariu, pentru că acţiunea are loc într-o lume care nu îmi este familiară. Mi-au fost de ajutor şi informaţiile despre Balcani, prim