A cunoscut vârful de formă la fotbal în sală şi a recunoscut că şi-ar fi dorit să practice boxul, dar viaţa l-a îndreptat spre sportul cu balonul rotund. A început fotbalul la nouă ani la grupa de copii şi juniori ai Universităţii Craiova sub comanda lui Aurică Beldeanu. A avut prilejul să se pregătească alături de fotbalişti cunoscuţi din Bănie precum Trică, Ciocănescu, Robert Vancea, Frăsineanu şi Stoican. Din cauza înălţimii, fiind portar, nu a putut ajunge la un nivel înalt în fotbalul mare. Astfel, s-a reorientat spre fotbalul în sală, unde înălţimea porţii este mai mică. „Pe mine m-a avantajat fotbalul în sală. Am fost convins de Vali David să joc la acest nivel la Senic. Sincer să fiu nu ştiu de ce am făcut asta“, povesteşte Rizan.
Rizan, în armată
„Nu o să uit niciodată acea perioadă“
Deşi nu era prea încântat de idee, a ajuns să apere la echipa naţională de fotbal în sală a României. „Nu mă încânta să apăr în sală, dar jocul mi se părea distractiv. Au trecut câţiva ani până să capăt experienţă şi să ajung la un nivel înalt. Nu visam vreodată că voi fi selecţionat în reprezentativa României“, îşi aminteşte portarul. În fotbalul pe teren redus a jucat la Senic, Energoconstrucţia şi la FC Craiova.
El a participat şi la Campionatul European de fotbal în sală, fiind titular în partida cu Italia. „A fost ceva extraordinar. Nu o să uit niciodată acea perioadă“, confirmă Cătălin Rizan.
A promovat în Liga a III-a
În afară de fotbal, sportivul a avut o adevărată pasiune pentru box. Din păcate nu a avut niciodată ocazia să îl practice. „Mă mai jucam din când în când, dar nu am încercat niciodată serios. Mai boxam cu câte un pugilist, dar îi spuneam să aibă grijă să nu mă lovească“, relatează Rizan despre pasiunea sa ascunsă. A ales fotbalul în det