Dacă până la venirea crizei în rate se vindeau în special electrocasnicele, acum magazinele comercializează în acest sistem produse ce nu costă mai mult de 40 de lei. Clujenii nu se înghesuie, însă, să beneficieze de oferta „de criză” a magazinelor, acestea înregistrând maximum o tranzacţie de acest fel pe lună.
Pentru cei care nu pot cumpăra din venitul lunar o pereche de încălţăminte sau un costum de firmă, magazinele şi băncile au găsit o soluţie. Dacă până acum cumpărătorii îşi luau în rate doar produse precum electrocasnicele sau autoturismele, acum mallurile clujene comercialiază în rate aproape orice, de la haine, încălţăminte, până la accesorii sau genţi de voyage, prin intermediul unor carduri de credite emise de bănci.
Pălărie de 55 de lei în rate
Tot mai multe magazine clujene şi-au introdus în ultimele luni această opţiune, în speranţa că vor atrage cât mai mulţi clienţi în plină criză. „Sistemul a apărut înainte de declanşarea crizei, însă bănca a înregistrat o creştere a acestor cereri faţă de anul trecut. Criza poate fi unul din motive”, a explicat Valentin Poştarcă, operator serviciu clienţi al unei din bănci care emite asemenea carduri.
De când a apărut sistemul şi la Cluj, magazinele au vândut în rate atât îmbrăcăminte scumpă, cât şi lenjerie intimă sau chiar şi o pălărie. Clujenii nu se înghesuie, însă, să beneficieze de oferta „de criză” a magazinelor. „Se vinde şi în rate, dar cam rar, cel puţin eu am vândut de vreo trei ori aşa. Ţin minte că am vândut chiar o pălărie în rate, care costa 55 de lei”, a declarat Ioana Câmpean, consultant vânzări al magazinului Mondo, din Polus Center.
„Este un sistem periculos”
Lucrurile stau la fel în celelalte magazine care operează asemenea tranzacţii: la Reebok, la magazinul de lenjerie intimă Etam sau magazinul de haine Caramel maximum un