Întîlnirile cu alegătorii ale candidaţilor la preşedinţie pot da o imagine mai apropiată de realitate decît sondajele de opinie. Cîteva mii de oameni la faţa locului au un impact mult mai mare decît cîteva milioane pe hîrtie. Încît partidele din spatele candidaţilor îşi adună membrii şi susţinătorii, mai cu binişorul, mai cu convocatorul, pentru a-i impresiona pe indecişi.

Totuşi siguranţa organizatorilor şi a candidaţilor nu e atît de mare, încît să admită abateri de la scenariul prestabilit. O dovadă e ceea ce s-a întîmplat la mitingul pentru Băsescu de la Craiova. Acolo, Băsescu i-a cerut lui Mircea Dinescu, care apăruse pe neanunţatelea, să se dea jos de pe scenă şi să se ducă să vorbească la televizor. Bănuiala organizatorilor şi a lui Băsescu însuşi că Dinescu voia să ia cuvîntul „din partea maimuţelor” pentru a le băga pedeliştilor şi lui băţul prin gard o fi fost justificată de diatribele tv ale poetului. Totuşi, dacă ar fi fost cu cinci minute mai relaxat, Băsescu i-ar fi dat microfonul lui Dinescu şi apoi i-ar fi răspuns, ceea ce ar fi putut fi o lovitură de imagine din partea „dictatorului”, indiferent ce ar fi spus poetul despre el. Băsescu a ratat-o crispat.

Satisfacţia de a-l uşui pe Dinescu mi s-a părut ieftină. Marinarul ar fi ieşit mult mai cîştigat dacă şi-ar fi impus să dea o probă practică de libertate a cuvîntului, lăsîndu-l să vorbească pe neinvitat. Să-i fi fost lui Băsescu teamă că nu-l poate dovedi pe poet? Să-şi fi închipuit el că Dinescu fusese trimis ca vîrf de lance al unei contramanifestaţii care să-i dea mitingul peste cap? Spontanul Băsescu, cel de care adversarii lui politici se tem fiindcă nu ştiu să-i anticipeze mutările, a reacţionat rigid şi aproape temător în episodul cu Dinescu. Un semn că nici el nu e prea sigur de victorie, chiar dacă la mitingurile lui se adună mai mulţi poporeni decît la concurenţă şi chiar da