Nu bugetele ne ţin departe de rezultate în Europa, ci pofta de viaţă, la care stăm foarte slab
Mai putem bate pe cineva? Evident, răspunsurile de tip Feroe, San Marino, Malta (oare?), plus echivalentele lor din liga a treia austriacă, se exclud. Răspunsul la zi e: nu. Nu mai putem bate decît o altă echipă românească. Instructiv, această întrebare de bază şi răspunsul demolator ce îi urmează nu m-au vizitat după seria de serii eşecuri ale fotbalului nostru însumat. Nu. întrebarea mi-a apărut arţăgos în faţa ochilor, după Lyon- Merseiile 5-5, cu 2-4 în minutul 81.
Orgia de la Lyon a fost un spectacol bezmetic şi nimeni nu va fi atît de nechibzuit încît să găsească un model de urmat în panorama cu 10 goluri şi cu zero defensive. Altceva e important. Meciul de la Lyon a fost dominat de o foame năprasnică de victorie, de o poftă permanentă de gol, de un instinct carnivor fără egal şi fără prizonieri vii. Lyon şi Marseille au jucat îndeajuns de prost pentru a se se expune nebuneşte. Însă tot Lyon şi Marseille au demonstrat o condiţie psihică absolut întreagă şi normală.În fond, asta măsoară şi desparte fotbalul productiv de suratele lui depresive: cheful de viaţă. Iar viaţa e, şi în sport, a celor ce nu ştiu să renunţe la viaţă. Restul, cei au pierdut apetitul pentru faza următoare, subzistă fără rezultat.
Fotbalul românesc e, deja, sub nivelul de la care se termină apatia şi începe viaţa.
De cînd am început să pierdem tot ce putem pierde şi tot ce putem cîştiga, şi-a făcut loc cu aparentă justificare un argument care pare să ne absolve. Se aude tot mai des şi mai bine cîntat refrenul: fotbalul a devenit o bătălie între bugete. Noi nu mai putem face faţă, într-un fotbal în care succesul începe de la X zeci de milioane în sus. N-ai nici o şansă cînd ceilalţi cheltuie 40-50 milioane pe transferuri.
Argumentul sună atît de bine încît ascunde do
