Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oraşul care freamătă şi se odihneşte într-o rână

Publicat in Adevarul, miercuri 11 noiembrie 2009 ·

Acesta este locul cel mai cosmopolit, mai activ şi mai „chaud“* de pe întregul teritoriu al vechiului regat breton. Rennes este capitala şi centrul administrativ al Bretaniei şi, sintetizând brutal lucrurile, se poate spune că este locul în care puternica tradiţie bretonă e trăită pe ritmurile ferme de başi ai unei muzici contemporane. Considerat a fi, de asemenea, un oraş universitar, Rennes este un amestec eteroclit de stări de spirit în care converg amical tradiţia şi cea mai acidulată modernitate. 

Emblemele fotografiilor de turist

Când ajungi aici pentru prima dată, eşti fie proaspăt coborât din TGV-ul luat din Gare Montparnasse, fie după o vizită la celebrul şi superbul oraş-port Saint-Malo. Neştiind nimic despre Rennes, primul loc în care te catapultezi după ce descinzi în Gare de Rennes este Place de la Republique, dominată de Parlement de Bretagne. Imaginea impozantei clădiri din secolul al XVII-lea e contrapunctată de faţadele clădirilor policromate de lemn (foto sus) atât de caracteristice Bretaniei.

De acolo o poţi lua pe jos pentru a ajunge uşor în Place de la Mairie. Ca turist însă, imaginea Operei din Rennes te va face să oftezi, aşa că îi vei face negreşit o fotografie. Apoi, te poţi pierde la nesfârşit pe străzile lăturalnice pentru că de acolo, din turist neştiutor, te poţi transforma uşor în hoinar.

Dacă urmăreşti un traseu centrifugal, din „centre ville“ vei vizita cartierele Saint-Helier şi Thabor. În acesta din urmă, este absolut necesară o vizită la celebrele grădini Thabor, situate dincolo de Abbaye St. Melaine. Construite încă din 1868, vastele grădini se întind pe 10 hectare unde cresc peste 3.000 de specii de plante. Este un loc ideal unde te poţi reculege, într-un decor natural monumental.

Dacă vrei să faci o incursiune în artă, este absolut necesară măcar o intrare în

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Licitații - 5 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 24 minute
Subscrisa SOLVENDI S.P.R.L., cu sediul în Cluj-Napoca, str. Piteşti, nr. 18, et. III, jud. Cluj, în calitate de lichidator judiciar al COM NICO SERV SRL (în faliment, in bankruptcy, en faillite), cu sediul în Bucureşti, B-dul. Iuliu Maniu, nr. 594,

Cod roşu de vijelie şi grindină de mari dimensiuni, în judeţul Brăila

News.ro acum 4 ore
Zece localităţi din judeţul Brăila se află, marţi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu descărcări electrice şi grindină de mari dimensiuni. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de tip nowcasting Cod roşu, valabi

UPDATE - România a remizat cu Bulgaria, scor 0-0, în penultimul meci amical înainte de Euro-2024

News.ro acum 3 ore
Echipa României încheiat la egalitate, scor 0-0, cu naţionala Bulgariei, în penultimul susţinut de tricolori înainte de Euro-2024, marţi, pe Stadionul Steaua. În minutul 51, Dennis Man a ratat o lovitură de la 11 metri acordată după un fault asupra

Novak Djokovic s-a retras de la Roland Garros din cauza unei accidentări! Cine va fi noul lider mondial

Ziua Constanta acum 8 ore
Tenismanul sârb Novak Djokovic, deţinătorul titlului, s-a retras de la Roland Garros din cauza unei accidentări la genunchiul drept. Anunțul a fost făcut de organizatorii turneului de Mare Şlem din capitala Franţei, scrie presa internaţională citată

Nicuşor Dan a depus plângere penală în cazul documentului privind presupusa colaborare cu Securitatea

Mediafax acum 7 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a depus plângere după ce în spaţiul public a apărut un document potrivit căruia acesta ar fi colaborat Securitatea. Nicuşor Dan a depus plângere penală pentru săvârşirea infracţiunilor de fals material în

Elena Udrea a scăpat definitiv de dosarul Hidroelectrica, după ce faptele s-au prescris. ICCJ a decis însă că ea trebuie să plătească prejudiciul de 3,4 milioane de euro

HotNews acum 10 ore
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a dispus marţi încetarea procesului penal împotriva Elenei Udrea în dosarul Hidroelectrica, în care a fost acuzată de trafic de influenţă şi de spălare de bani, în legătură cu suma de 5 milioane de dolari p

Mama lui Vlad Pascu scapă și de controlul judiciar / Decizia nu este definitivă

G4Media acum 8 ore
Miruna Pascu, mama lui Vlad Pascu, care în vara 2023, fiind drogat, a produs un accident în stațiunea 2 Mai în care au murit doi tineri, scapă de măsura controlului judiciar. Decizia a fost luată marți de Tribunalul București, dar nu este definitivă

Franța are deja instructori care lucrează în Ucraina, a afirmat șeful diplomației ruse, Serghei Lavrov. "Ei reprezintă o ţintă legitimă a forţelor noastre armate"

Ziare.com acum 5 ore
Aflat într-un turneu în Africa, ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a declarat marți, 4 iunie, că Franța are deja instructori care "lucrează în Ucraina" şi dă asigurări că prezenţa lor în această ţară "este confirmată prin destul de multe fapte"

Israelul semnează un acord cu SUA pentru cumpărarea a încă 25 de avioane de luptă F-35 pentru 3 miliarde de dolari

Mediafax acum 5 ore
Ministerul israelian al Apărării a semnat oficial marţi un acord cu Statele Unite pentru achiziţionarea unei a treia escadrile de avioane de luptă F-35. Acordul include 25 de avioane de luptă construite de Lockheed Martin, în valoare de trei miliard

Predoiu, despre ancheta în dosarul de trafic de migranţi în care sunt implicaţi angajaţi ai MAI: Această acţiune demonstrează faptul că nu tolerăm niciun caz de corupţie, indiferent unde îl identificăm

News.ro acum 7 ore
Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a afirmat, în legătură cu ancheta în dosarul de trafic de migranţi în care sunt implicaţi foşti şi actuali angajaţi ai MAI, că se încadrează în politica de ”toleranţă zero la corupţie şi de curăţenie generală î

Vremea

București
acum

18°
mie.

18°/29°
joi

19°/32°
vin.

19°/32°
sâm.

21°/32°
Iasi
acum

17°
mie.

16°/26°
joi

16°/27°
vin.

17°/30°
sâm.

17°/29°
Constanta
acum

18°
mie.

18°/26°
joi

20°/25°
vin.

19°/24°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

13°
mie.

13°/22°
joi

14°/25°
vin.

16°/26°
sâm.

16°/27°
Timisoara
acum

14°
mie.

13°/26°
joi

16°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/31°