Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Damian Drăghici: „Plec în culmea gloriei“

Publicat in Adevarul, miercuri 11 noiembrie 2009 ·

„Adevărul“: Îţi iei la revedere de la România?

Damian Drăghici : Nu, îmi iau la revedere de la acest proiect. România e ţara mea, aici m-am născut, aici voi trăi, sunt bine în România.

De-a lungul carierei, ai apărut în diverse formule de grup. Nu ţi-ai găsit încă formula sau te exprimi de fiecare dată în alt mod?

Cred că e o combinaţie. Cred că nu am găsit încă modalitatea de exprimare şi cred că de fiecare dată când mă motivează ceva, adică îmi place şi mă impresionează, după aia vreau să schimb. Plec în culmea gloriei. Suntem copii, putea să meargă mai departe de atât. Dar pentru mine nu are aşa de mare valoare succesul comercial al formaţiei, cât succesul pe care îl are pentru mine, în faţa mea. Se poate spune că este egoism într-un fel, dar exact aşa gândesc.

E mult mai important proiectul în sine decât succesul. Adică, în ceea ce priveşte materialul următor, nu mă gândesc că-l fac şi apoi o să-mi iasă nu ştiu câte milioane, pentru că altfel m-aş fi apucat de altă muzică. Muzica pe care o fac nu este comercială, eu nu sunt un artist comercial.

Ai observat o domolire a prejudecăţilor faţă de rromi cât timp ai cântat cu „fraţii“ tăi?

Sper să existe. Oamenii încă au un fel anume de a gândi despre rromi şi sper să se fi schimbat. Cel puţin sper să se fi schimbat la cei care au venit şi mi-au zis: «Damian, şi tu eşti tigan, dar eşti diferit». Nu, sunt ţigan şi nu sunt diferit. Bineînţeles că am învăţat nişte lucruri, m-am educat, am «furat» din cărţi, de la alţi oameni, m-am uitat la filme. Înainte să ajung la facultate în State, imitam din filme, furam idei despre cum să te comporţi când te duci la restaurant. Oricine vrea să-şi depăşească limita poate.

Ai fost numit Ambasador al Egalităţii. A existat o responsabilitate mult mai mare?

Da,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mii de mașini blocate în porturile UE din cauza tarifelor impuse de Trump. Portul Anvers-Bruges, transformat în parcare uriașă

Adevarul acum o ora
Mii de autoturisme, camionete și utilaje grele destinate exportului către SUA stau blocate în porturile Uniunii Europene, după ce președintele american Donald Trump a impus taxe vamale majore.

Şeful Pentagonului reduce desfăşurarea controversată de trupe în Los Angeles / „Acest lucru s-a întâmplat pentru că locuitorii din Los Angeles au rămas uniţi şi puternici”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a ordonat retragerea a 2.000 de trupe ale Gărzii Naţionale din Los Angeles, reducând aproximativ la jumătate desfăşurarea controversată de forţe din ora

Trump, se declară în favoarea publicării unor elemente ”credibile” din dosarul Epstein, încercând să stingă un scandal care ia amploare, după ce Departamentul Justiţiei şi FBI au anunţat într-un memorandum că nu a fost asasinat şi că n-au găsit nicio ”listă” a ”clienţilor”

News.ro acum 7 ore
Preşedintele american Donald Trump a încercat marţi să stingă un scandal care ia amploare, în centrul căruia se află dosarul Epstein, declarând că, în cazul existenţei unor elemente ”credibile” despre acest finanţist şi reţeaua sa exploatare sexuală

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 9 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Ilie Dumitrescu a găsit marea problemă, după ce a văzut pe teren în Inter D'Escaldes - FCSB: „E clar”

Gazeta Sporturilor acum 45 minute
Fostul internațional Ilie Dumitrescu a analizat , în manșa a doua a turului 1 preliminat Champions League. Campioana României s-a calificat mai departe datorită victoriei cu 3-1 din prima manșă. În turul 2 va da peste Shkendija, campioana Macedoniei

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 11 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Premiile Emmy 2025: Serialul „Severance”, marele favorit. Care sunt cele mai importante nominalizări

HotNews acum 8 ore
Nominalizările pentru ediția 77 a premiilor Primetime Emmy – cea mai importantă distincţie a televiziunii – au fost dezvăluite marţi, scrie News.ro. Thriller-ul psihologic „Severance”, de la Apple TV+, a fost cel mai nominalizat serial, înregistrând

Pensiile și salariile cresc într-un singur scenariu. Termenul înaintat de vicepremierul Tanczos Barna

HotNews acum o ora
Vicepremierul Tanczos Barna a afirmat marți seara, la Antena 3 CNN, că înghețarea salariilor și pensiilor din sectorul public este o măsură temporară și că, dacă România își stabilizează situația financiară, există posibilitatea unei indexări în a d

Tesla lansează Model Y în India, la un preţ de 70.000 de dolari, testând piaţa locală

News.ro acum o ora
Tesla a debutat oficial pe piaţa indiană, unde a lansat SUV-ul electric Model Y la un preţ de pornire de 69.770 de dolari, potrivit site-ului companiei. Preţul este considerabil mai mare decât pe alte pieţe majore – în Statele Unite, acelaşi model p

Google semnează un acord de 3 miliarde de dolari pentru energie hidro în SUA, cel mai mare parteneriat corporativ de acest tip din lume

News.ro acum 2 ore
Google a încheiat un acord istoric pentru a asigura până la 3 gigawaţi de energie hidro în SUA, în cel mai mare contract de achiziţie de energie curată de acest tip încheiat vreodată de o companie, a anunţat marţi gigantul tehnologic, citat de Reute

Vremea

București
acum

24°
mie.

21°/37°
joi

17°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/33°
Iasi
acum

22°
mie.

18°/31°
joi

17°/22°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

25°
mie.

21°/36°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

17°/34°
joi

15°/20°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
Timisoara
acum

19°
mie.

19°/28°
joi

15°/23°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/33°