Nemulţumirea salariaţilor Metrorex i-a adus în stradă pentru a doua zi în această săptămână, la proteste în faţa clădirii Guvernului, din piaţa Victoriei, în Capitală. În zgomote de claxoane, aproape 250 de membri de sindicat au ales să rămână peste program, cerându-şi drepturile şi aprobarea bugetului companiei, ceea ce ar da girul semnării contractului colectiv de muncă. „Ne-a expirat contractul colectiv de muncă, deci, lucrăm la negru. Adică statul are angajaţi la negru”, spune Ion Pană, care lucrează în companie de 14 ani la întreţinerea trenurilor.
„Suntem din nou în stradă pentru că trebuie să ne cerem şi noi nişte drepturi”, completează acesta, precizând că una este să lucrezi la lumina zilei şi alta să în subteran la lumina neonului.
Colegul său Nicolae Dumitru se plânge de bolile profesionale pe care le fac angajaţii de le metrou. Aerul în tunel este greu respirabil, atmosfera umedă, iar 80% dintre cei care lucrează în subteran au plămânii bolnavi.
După 25 de ani petrecuţi în companie şi cu bune şi cu rele el crede că i se cuvine măcar un salariu în pas cu preţurile. Iar protestele pe care le organizează sindicatul sunt singura metodă de a atrage atenţia asupra problemelor care nu sunt numai ale lor, ci ale multor categorii de bugetari din ţară.
„Greva de avertisment de mâine ne afectează şi pe noi”, spune el, explicând că cei care termină tura de noapte la 5 dimineaţa nu vor avea cu ce să circule până la 6. Mâine, între 4 şi 6 dimineaţa, metroul nu va circula, angajaţii fiind în grevă de avertisment.
„Mama lor la toţi”
Angajaţii strânşi în faţa Muzeului Antipa au strigat „hoţii, hoţii”, cerând guvernanţilor, mai ales miniştrilor de finanţe şi de transporturi, să ia în serios protestul lor. Pe fundalul unei melodii „vin ai noştri, pleacă ai noştri, mama lor la toţi”, sindical