Am privit ca un tolomac cu atenţia mărită televiziunile în seara asta. Doar ca să văd cum se vor raporta la subiectul care dimineaţă anima puţin internetul şi care văd că a fost preluat de cîteva ziare. Şi intuiţia de dimineaţă mi-a fost confirmată. Două mari maşinării de propagandă, puterea versus televiziuni, au tras de subiect care în ce sens a putut. Unii n-au dat deloc (Realitatea), alţii au bagatelizat puţin (Antena 3 prin Mircea Badea), alţii au inversat sensul cum îi place domnului Băsescu şi tot aşa. Însă am cîteva observaţii de făcut.
Dimineaţă eram entuziast că o parte a presei ar putea spune NU cuplului sinistru CHIRIEAC-SRS. Încă mai sper că le va fi tăiată antena măcar (dar aşa ziceam şi la alte scandaluri – aşa sînt eu, optimist). Tot dimineaţă spuneam că e clar pe canal portocaliu venită înregistrarea AUDIO. Dar, vorba prietenului Mihnea Măruţă, noi vreeeem nuanţeeee.
1. Ce a făcut Radu Moraru împreună cu Andreea Pora, Roncea şi Talpeş (!) se numeşte propagandă proBăsescu. Scurt. A fost chemat acel Macovei de la ANI şi mîngîiat cu mănuşi, nu cumva să fie rănit. El avea un omportament de complice cu cei doi. Spune că n-a făcut înregistrarea, spune că nu prea a făcut plîngere, iar Moraru îl întreabă cu voce suavă “aţi simţit că eraţi şantajat în momentul ăla, nu?”. Nu! Trebuia întrebat clar “de ce erai în genunchi în faţa ălora, de ce te întîlneşti tu şef ANI cu nişte tipi care scriu lucruri false in ziar, de ce nu-i dai în judecată după ce nu-ţi dau dreptul la replică, ce cauţi tu cu ei şi cîte şi mai cîte… În echilibru cu “ziariştii şantajişti” stătea totuşi un demnitar-cîrpă care părea perfect prins în lumea lor şi care zicea că-i pare rău că n-a luat banii de la cămătar (cămătar!!!!) şi care o fi înregistrat a doua oară, o fi jucat teatru, habar n-am, dar am atîta creier încît să ştiu din înregistrarea aia că era reglare de conturi în