Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Codrea: "Tragedie este moartea lui Enke, nu ratarea unei calificări"

Publicat in Adevarul, miercuri 11 noiembrie 2009 ·

Mijlocaşul echipei Siena, Paul Codrea, a declarat, miercuri, că naţionala trebuie să aibă rezultate bune încă din meciurile de pregătire, pentru că se poate reabilita în faţa suporterilor doar prin prestaţii bune şi printr-o calificare la Campionatul European din 2012. "Este un început de drum şi trebuie să avem rezultate bune încă din start. Ne putem reabilita în faţa suporterilor în meciurile oficiale şi printr-o calificare la Euro. Ar fi o mare dezamăgire dacă vom rata calificarea, însă nu va fi o tragedie. Tragedii sunt altele, cum este moartea lui Enke. Astea sunt tragedii" , a spus Codrea.

Portarul Costel Pantilimon a declarat că toţi colegii săi sunt pregătiţi să se sacrifice pentru a obţine calificarea la viitorul Campionat European. "Au fost lucruri care nu ne fac plăcere, însă trebuie să privim înainte şi să începem cu dreptul această campanie. Vrem să câştigăm în Polonia, dar şi să reuşim un meci bun. Am pornit cu gândul de a ne califica. Noi şi întreaga naţională ne dorim calificarea.  Dacă se va apela la mine, sunt pregătit şi îmi voi face datoria pe cât pot eu ", a spus Pantilimon.

Jucătorul lui FC Timişoara consideră că "orice meci al naţionalei ar trebui să fie un eveniment şi să reprezinte o mândrie", iar în privinţa noului regulament impus la naţională de selecţioner a comentat: " Sunt reguli normale şi trebuie să le respectăm, pentru că sunt binevenite într-un grup ".

În privinţa sinuciderii portarului german Robert Enke, Pantilimon a comentat: " Ne pare rău că se întâmplă astfel de lucruri. Astea sunt cu adevărat tragedii şi te învaţă să preţuieşti şi mai mult viaţa ".

Partida amicală Polonia-România se va disputa la 14 noiembrie, de la ora 18:00, pe stadionul Legia din Varşovia. Tricolorii vor pleca joi spre Polonia, iar vineri, la ora jocului, au programat antrenamentul oficial.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Conferință de presă la Cotroceni VIDEO. Nicușor Dan despre măsurile pentru reducerea deficitului bugetar - „Vreau să transmit românilor că este o chestiune provizorie”

Ziua Constanta acum o ora
Nicușor Dan a afirmat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă la Palatul Cotroceni, că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt provizorii. „Vreau să transmit românilor că este o chestiune provizorie, că România are potențial economic.

Ce se întâmplă cu Ion Iliescu. Medicii de la Spitalul Agrippa Ionescu, informații noi despre starea de SĂNĂTATE a fostului președinte

Gandul acum 37 minute
Starea lui Ion Iliescu, fostul președinte al României, se menține stabilă din punct de vedere cardiovascular, însă fostul președinte are în continuare nevoie de oxigen suplimentar și ventilație asistată, potrivit unui nou buletin medical transmis de

Cod galben de caniculă în județele Constanța și Tulcea. Anunțul ANM

Ziua Constanta acum o ora
Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis un cod galben de val de căldură, caniculă li disconfort termic în perioada 14 iulie, ora 12.00 - 15 iulie, ora 10.00. Luni, valul de căldură se va manifesta în vestul și în sud

Nicușor Dan, anunț despre bugetul Administrației Prezidențiale

HotNews acum o ora
Administrația Prezidențială își va diminua bugetul propriu cu 20% la rectificarea bugetară, a afirmat, luni, președintele Nicușor Dan. „În momentul în care o să vină rectificarea bugetară pentru 2025, Administrația Prezidențială va propune o reducer

Nicuşor Dan, despre MĂSURILE fiscale: Este o chestiune provizorie / Guvernul a spus că nu crește TVA la învestire

Gandul acum o ora
Președintele Nicușor Dan a declarat, luni, că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt provizorii, iar în ceea ce privește creșterea TVA-ului, a precizat că angajamentul guvernului în momentul în care a fost învestit a fost că TVA-ul nu va

Reacția lui Nicușor Dan, despre pensiile magistraților: „O greșeală uriașă a clasei politice”

Gandul acum o ora
„O greșeală uriașă a clasei politice” în cazul magistraților care au ajuns să primească pensii mai mari decât salariul, este declarația lui Nicușor Dan, făcută despre pensiile speciale ale magistraților. „O chestiune importantă, pentru că vom vorbi

Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan, în dezbatere luni

Ziua Constanta acum 3 ore
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul

Irlanda a început săpăturile la groapa comună în care se crede că au fost înhumați în secret aproape 800 de bebeluși

HotNews acum 28 minute
La un secol după ce călugăriţele irlandeze au început să îngroape sute de sugari în ceea ce avea să devină un mormânt comun, nemarcat, arheologii şi alţi specialişti vor începe să excaveze locul din Tuam, comitatul Galway, relatează The Guardian, ci

Rusia acuză că Ucraina a atacat cu drone un centru de instruire al centralei nucleare de la Zaporojie

HotNews acum 3 ore
Trei drone ucrainene au atacat duminică seara un centru unic de instruire de la centrala nucleară Zaporojie, dar nu au fost înregistrate pagube „critice”, a anunțat luni administrația instalată de Moscova la cea mai mare centrală nucleară din Europa

Nicușor Dan ține în această dimineață o conferință de presă: „O să răspund la absolut toate întrebările”

HotNews acum 4 ore
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, de la ora 10:00, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De aseme

Vremea

București
acum

33°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

30°
lun.

18°/35°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

17°/32°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

26°
lun.

20°/35°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°