Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Arad: PORTRET / GALERIE FOTO / Radu Dumitrescu duce muzica la un alt nivel

Publicat in Adevarul, miercuri 11 noiembrie 2009 ·

Ritmul a fost pasiunea sa de când se ştie, iar faptul că a reuşit devină expert în sunet îi aduce mari satisfacţii . Profil

Născut. 30 ianuarie 1983

Studii. Facultatea de Asistenţă Socială din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara

Experienţă. De doi ani lucrează ca asistent social

Familie. Necăsătorit

Înclinaţia către muzică face parte din familia Dumitrescu. „E o moştenire. Când eram mic, ţin minte că tata avea singurul pick-up din zona unde locuiam, astfel că am crescut într-un mediu în care discuri cu Led ZeppelinThe Rolling Stones rulau zilnic la noi în casă”, rememorează Radu.

Prima interacţiune cu producţia de piese a avut-o de abia în vara lui 2002. „La început am încercat să copiez cam ceea ce-mi plăcea, dar nu a prea mers. Am continuat în acest mod timp de şase ani, timp în care am oscilat între diferite stiluri muzicale, de la drum bass, până la hip-hop sau chiar downtempo”, povesteşte tânărul arădean.

Începutul lui 2008 a reprezentat o revoluţie pentru Radu Dumitrescu. „După şase ani am renunţat la convenţii şi am început să produc piese dezvoltându-mi totodată propriul stil care cu trecerea timpului a prins contur. Am încercat să las toate normele de o parte, deoarece atunci când lucrezi după un şablon anume şi nu reuşeşti să realizezi ceea ce ţi-ai propus şansele să fii dezamăgit sunt mult mai mari”, mărturiseşte Radu Dumitrescu.

De la rock la internaţional bass boogie

Cât priveşte timpul de producţie a unei piese, acesta diferă. „De obicei lucrez la o piesă un timp relativ scurt, maxim o lună sau două. Dacă depăşeşte acest interval, atunci sunt sigur că nu o voi mai termina niciodată. Dar piesele bune sunt gata cam în câteva zile”, spune Radu.

Chiar dacă la origini este rocker, Radu este pasionat de muzica ţigănească, dovadă o face şi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Crin Antonescu a dat o declaraţie la Securitate, în 1988, despre un prieten care a încercat să fugă din ţară / CNSAS a transmis că nu a fost colaborator / Antonescu: Am fost o victimă a Securităţii, nicidecum un colaborator - DOCUMENT / VIDEO

News.ro acum 9 ore
Candidatul Coaliţiei la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, face, marţi după-amiază, declaraţii de presă, după ce Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) a transmis că, în 1988, a dat o declaraţie la Securitate despre

A fost arestat al cincilea suspect în cazul furtului Coifului de aur de la Coţofeneşti şi al altor obiecte din patrimoniul naţional al României/ Poliţiştii olandezi au făcut o percheziţie la locuinţa bărbatului

News.ro acum 13 ore
Al cincilea suspect în cazul furtului Coifului de aur de la Coţofeneşti şi al altor obiecte de tezaur care fac parte din patrimoniul naţional al României a fost arestat marţi dimineaţă, în locuinţa sa din Alkmaar. Potrivit poliţiştilor olandezi, obi

Biroul Electoral Central anunţă că a dispus, în perioada 4-12 aprilie, eliminarea de pe marile platforme online a 609 materiale publicitare politice cu conţinut ilegal / 149 dintre acestea erau postate de persoane fizice

News.ro acum 8 ore
Biroul Electoral Central (BEC) anunţă, marţi seară, că a dispus, în perioada 4-12 aprilie, eliminarea de pe marile platforme online a 609 materiale publicitare politice cu conţinut ilegal. 149 dintre acestea erau postate de persoane fizice, restul f

Emisiunile zilei de miercuri, 16 aprilie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 aprilie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum 6 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Știri România Un copil de 2 ani a supraviețuit miraculos după ce a căzut de la etajul 7!

Ziua Constanta acum 13 ore
Scene de coșmar în Sectorul 6 al Capitalei, unde un copil de doi ani a căzut de la etajul 7. Mama acestuia a sunat disperată la 112. Astăzi, 15 aprilie 2025, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 25 Pol

Escrocherie în numele ANAF. Nu deschideţi aceste emailuri!

Botosani News acum 9 ore
ANAF îi avertizează pe contribuabili în legătură cu o nouă escrocherie, în care, în numele instituţiei, oamenii sunt informaţi că au dreptul la rambursarea unor sume de bani şi puşi să acceseze anumite linkuri din aşa-zisa înştiinţare. Agenţia Naţio

Video Mașină de poliție implicată în accident într-o intersecție din Alba Iulia. Două persoane au fost transportate la spital

Adevarul acum 5 ore
O autospecială de poliţie a fost implicată, marţi seară, într-un accident rutier în municipiul Alba Iulia. Două persoane au fost rănite, fiind transportate la spital.

Volodimir Zelenski cere ca legea marţială şi mobilizarea generală să fie prelungite până în august

News.ro acum 9 ore
Ucraina nu pare să se aştepte la o încetare a ostilităţilor prea curând, în ciuda cuvintelor optimiste ale emisarului american Steve Witkoff, care s-a întâlnit vineri cu Vladimir Putin la Moscova. Preşedintele Volodimir Zelenski a depus marţi în Rad

Gabriela Ruse s-a calificat în sferturi la dublu, la turneul de la Rouen

News.ro acum 7 ore
Perechea Gabriela Ruse/Bernarda Pera (România/SUA) s-a calificat, marţi, în sferturile de finală ale probei de dublu din cadrul turneului WTA250 de la Rouen (Franţa). Ruse şi Pera au trecut în primul tur de perechea Eden Silva/Kimberley Zimmermann (

Vremea

București
acum

mie.

7°/28°
joi

9°/22°
vin.

9°/21°
sâm.

10°/20°
Iasi
acum

12°
mie.

11°/23°
joi

10°/22°
vin.

11°/22°
sâm.

9°/20°
Constanta
acum

mie.

8°/17°
joi

9°/13°
vin.

9°/12°
sâm.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

12°
mie.

11°/27°
joi

12°/25°
vin.

12°/23°
sâm.

12°/17°
Timisoara
acum

mie.

9°/24°
joi

13°/27°
vin.

13°/19°
sâm.

12°/19°