Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Furnizeaza echipamente pentru promovarea cetatilor antice dobrogene

Publicat in Ziua Constanta, miercuri 11 noiembrie 2009 ·

SC Expertissa Constanţa, din nou pe lista câştigătoare

Arhicunoscutei societăţi, mereu desemnată câştigătoare la mai toate licitaţiile de la judeţ şi municipiu referitoare la furnizarea de produse de IT, i-a fost atribuit, pe 28 septembrie a.c., un contract de 1.718.174,48 de lei pentru a derula servicii şi echipamente pentru introducerea în circuitul turistic a unor cetăţi antice aflate pe teritoriul Dobrogei. Directorul SC Expertissa Constanţa SRL este nimeni altul decât consilierul local PSD Daniel Georgescu.

Patru din cele cinci cetăţi pentru care se doreşte reconstituirea virtuală sunt situate pe malul Dunării (Carsium, Capidava, Durostor şi Turtucaia), iar Ulmetum este o cetate situată în centrul Dobrogei.

Potrivit datelor înscrise în caietul de sarcini, locul principal de prestare a serviciului va fi în judeţul Constanţa şi în Districtul Silistra din Bulgaria. Contractul privind furnizarea de servicii şi echipamente pentru introducerea în circuitul turistic a unor cetăţi antice dobrogene se referă la achiziţionarea de servicii de dezvoltare de software, de desen şi imagistică, de computere personale, scanere informatice, imprimante grafice color şi servicii de dezvoltare de software pentru editare de pagini web. Valoarea estimată a echipamentelor şi serviciilor se cifrează la 407.500 euro fără TVA. Deschiderea ofertelor a avut loc pe 21 septembrie, SC Expertissa Constanţa SRL fiind singura societate care şi-a depus oferta. Contractul câştigat de societatea directorului pesedist a primit de la municipalitate 1.718.174,48 de lei, fără TVA. De pe lista echipamentelor pe care trebuie să le furnizeze societatea desemnată câştigătoare fac parte un Scanner 3D, o staţie grafică, un plotter şi două ecrane plasmă. De asemenea, s-au achiziţionat şi servicii modelare 3D, servicii modelare 3D evoluţie timp, a unei pagini web, dar şi a unui fim docume

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Studentul care a încercat să-și incendieze profesorul, reținut 24 de ore. Cap de acuzare: tentativă de omor VIDEO

Ziare.com acum 7 ore
Studentul din Constanţa care şi-a incendiat profesorul, joi, 27 iunie, nemulţumit fiind de nota pe care acesta i-a dat-o la un examen, a fost reţinut pentru tentativă de omor. El va fi prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare prevent

Prognoza meteo pentru Constanța, vineri, 28 iunie 2024

Ziua Constanta acum 8 ore
Mâine, 28 iunie 2024, în municipiul Constanța, soarele strălucește intens, oferind condiții meteo ideale pentru activități în aer liber. Temperatura este de aproximativ 28°C (82°F), cu o umiditate relativ scăzută de 49%. Vântul suflă cu o viteză de

Un tren care circula de la Praga la Budapesta s-a ciocnit cu un autobuz în Slovacia: cel puţin şase morţi şi cinci răniţi

Mediafax acum 5 ore
Cel puţin şase persoane au fost ucise şi alte cinci rănite după ce un tren de pasageri şi un autobuz s-au ciocnit la o trecere la nivel cu calea ferată din sudul Slovaciei, relatează The Guardian. Accidentul a avut loc imediat după ora 17:00 în apro

UPDATE Coliziune între un autocar cu 20 de călători și o mașină la Hârlești, Bacău. A fost activat planul roșu de intervenție. Cinci persoane rănite

Ziare.com acum 9 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău a activat, joi seara, 27 iunie, Planul Roşu de Intervenţie, ca urmare a coliziunii dintre un autocar şi un autoturism în localitatea Hârleşti. UPDATE 21.01 Cinci persoane, dintre care trei sunt in

Copil de un an mort după ce a fost lovit cu mașina de tatăl său. Bărbatul consumase băuturi alcoolice

Ziare.com acum 9 ore
Un copil de un an a murit, joi, 27 iunie, după ce a fost lovit de maşina condusă de tatăl său, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, Delia Nenişcu. Potrivit sursei citate, accidentul a avut loc în curtea un

Dosar penal la Gorj, după ce subiectele proba de matematică a Evaluării Naţionale au apărut public

Mediafax acum 9 ore
Poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Târgu Jiu s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, la o şcoală din Târgu Jiu a avut loc un incident, pe timpul desfăşurării probei scrise la matematică, din cadrul Evaluării Naţionale. „Din primele

Hotărârea de Guvern pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale nu se află pe agenda şedinţei de Guvern de vineri

News.ro acum 8 ore
Guvernul a transmis, joi seară, agenda şedinţei de Guvern de vineri, iar proiectul de Hotărâre de Guvern pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale nu se află pe ordinea de zi. PSD şi PNL nu s-au înţeles pe această temă şi s-au atacat reciproc

Nicuşor Dan: Îmi doresc ca PNL să facă parte din majoritatea din Consiliul General / Primarul general va începe negocierile după ”o clarificare la nivel naţional a partidelor”

News.ro acum 8 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă, joi seară, că în viitorul mandat îşi doreşte ca PNL să facă parte din majoritatea care se va constitui în cadrul Consiiliului General. El a precizat că nu a început discuţiile cu partidele care au

O vacă a ajuns pe Autostrada A3 şi a fost lovită de două maşini; un autoturism s-a răsturnat

Mediafax acum 7 ore
Potrivit Poliţiei Prahova, accidentul rutier a avut loc în comuna Gherghiţa, pe Autostrada A3. Din primele informaţii, o bovină a ieşit pe carosabil, fiind acroşată de două autoturisme. Una dintre maşini s-a răsturnat pe plafon. La sosirea echipajel

Se scumpesc gazele de la 1 iulie. Cât vor plăti în plus românii la un apartament cu 3 camere

Ziua News acum 11 ore
Autoritatea Națională de Reglementare în Energie (ANRE) a anunțat, joi, că facturile la gaze se vor scumpi începând cu data de 1 iulie 2024. În şedinţa Comitetului de Reglementare din data de 26 iunie 2024, la propunerea direcției de specialitate, A

Vremea

București
acum

18°
vin.

18°/33°
sâm.

21°/35°
dum.

21°/36°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

19°
vin.

19°/31°
sâm.

21°/31°
dum.

20°/33°
lun.

19°/34°
Constanta
acum

16°
vin.

16°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
lun.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/31°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

18°
vin.

18°/29°
sâm.

19°/32°
dum.

21°/35°
lun.

22°/34°