Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgu-Jiu: Universitatea Craiova i-a trimis o scrisoare deschisă lui Răzvan Lucescu

Publicat in Adevarul, miercuri 11 noiembrie 2009 ·

Clubul Universitatea Craiova a răspuns astăzi oficial declaraţiilor făcute în ultimele zile de antrenorul Răzvan Lucescu referitor la neselecţionarea lui Florin Costea la meciul amical cu Polonia şi la afirmaţiile selecţionerului la adresa lui Silviu Lung junior. Directorul sportiv al Universităţii Craiova, Vlad Roşca, a formulat azi o scrisoare deschisă pe care a adresat-o selecţionerului Răzvan Lucescu.

„Am citit şi recitit declaraţia, preluată de presa scrisă, făcută de dumneavoastră, în cadrul unei emisiuni la postul TV Telesport şi ne-am şters la ochi de câteva ori, şi nu de oboseală, noi, cei din cadrul clubului Universitatea Craiova, în numele căruia semnez acest comunicat.

Am rămas profund mâhniţi şi dezgustaţi de comportamentul dumneavoastră, domnule Răzvan Lucescu. Nu ne permitem să ne adresăm cu simplul “Răzvan”, pentru că nu facem parte din categoria celor care vă apelează astfel, indiferent că e vorba de şefi, familie, acoliţi sau… ziarişti!

Acum câteva zile, v-aţi arătat extrem de iritat de afirmaţiile făcute de preşedintele clubului nostru, Adrian Mititelu, care declarase că aveţi mari probleme psihice în momentul în care faceţi selecţia la echipa naţională, referindu-se în special la neconvocarea golgheterului din 2007 încoace al României, Florin Costea. Declaraţii pentru care, apoi, însuşi Adrian Mititelu şi-a cerut scuze, dacă v-aţi simţit jignit.

Dar oare ce v-a imputat Adrian Mititelu, domnule Lucescu? Pentru că, daca punem în oglindă declaraţiile sale cu reacţia dumneavoastră faţă de… un copil, pe numele său Silviu Lung, comparaţia nu-şi are rostul! Cu atât mai mult cu cât aţi făcut unele afirmaţii fără să cunoaşteţi adevărul despre cele întâmplate. Aţi fost acolo, domnule Lucescu, când Silviu Lung a spus că nu mai vine la naţionala? L-aţi crescut dumneavoastră, domnule Lucescu, pe Silviu Lung?

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 7 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 7 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 3 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 3 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

Satu Mare: Căţei salvaţi dintr-o fântână adâncă de nouă metri de pompierii Detaşamentului Carei

News.ro acum o ora
Doi căţei au fost salvaţi, sâmbătă, dintr-o fântână adâncă de nouă metri, din localitatea Andrid, judeţul Satu Mare, în urma unei intervenţii dificile a pompierilor Detaşamentului Carei. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare,

Mitropolia Basarabiei cere retragerea cetăţeniei române pentru clericii rusofili ai Mitropoliei Moldovei

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Mitropolia Basarabiei anunţă că va solicita autorităţilor de la Bucureşti retragerea cetăţeniei române pentru toţi ierarhii şi clericii Mitropoliei Moldovei subordonate Patriarhiei ruse, care se impl

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 3 ore
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum 4 ore
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe o placă în mare, la 2 Mai

HotNews acum 8 ore
Un bărbat de 55 de ani a murit, sâmbătă, în stațiunea 2 Mai, după ce a intrat în mare cu o placă și a căzut în apă, transmite News.ro. Serviciul de Ambulanță Județean Constanța a fost solicitat să intervină în localitatea 2 Mai, sâmbătă, în cazul un

Parașutist rănit la Aeroportul Tuzla. A intervenit elicopterul SMURD

HotNews acum 6 ore
Un parașutist s-a rănit la aterizare, sâmbătă, la Aeroportul Tuzla, și a fost preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat la Spitalul Județean Constanța, potrivit Agerpres. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a anunțat că la locul eve

Vremea

București
acum

22°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
mie.

21°/36°
Iasi
acum

19°
dum.

18°/32°
lun.

19°/35°
mar.

19°/33°
mie.

19°/32°
Constanta
acum

20°
dum.

20°/30°
lun.

22°/30°
mar.

24°/30°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/29°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

19°/28°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/35°
lun.

20°/36°
mar.

22°/36°
mie.

21°/34°