Mesajul a fost trimis. Multumesc!

BASCHET: Asesoft, calificată în semifinalele Cupei României

Publicat in Adevarul, miercuri 11 noiembrie 2009 ·

CSU Asesoft Ploieştis-a calificat pentru a şaptea oară în Final Four-ul Cupei României după ce a învins în manşa retur a sferturilor de finală pe „U” Mobitelco Cluj cu scorul de 64-59. În tur, ploieştenii câstigaseră la Cluj la o diferenţă de 15 puncte.

Partida, una dintre cele mai slabe calitativ din acest sezon, a avut parte si de un moment inedit la final. Cu doar 10 secunde înainte de expirarea timpului regulamentar, o pană de curent a lăsat Sala Olimpia în beznă totală. Spre norocul gazdelor, nu a durat mai mult de 10 minute pentru ca defecţiunea să fie remediată, iar finalul partidei să se poată juca. În cazul în care timp de patru ore partida nu s-ar fi putut relua meciul ar fi trebuit reprogramat!

Meciul s-a disputat sub semnul mingiilor pierdute, oaspeţii totalizând 26 de posesii pierdute, în timp ce gazdele nu „s-au lasat mai prejos” şi a încheiat partida cu 21.

Hargrove a fost omul decisiv pentru Asesoft, cu 18 puncte şi patru aruncări de trei puncte reuşite, în timp ce de la oaspeţi s-a remarcat David Lawrence cu 17 puncte.

La finalul partidei, managerul ploiestenilor Sebastian Ghita a fost nemultumit de prestatia jucatorilor sai, in ciuda calificarii obtinute. "Cred ca jucatorii nostri au uitat in aceasta partida ce inseamna Asesoft si care este standardul la care trebuie sa jucam, chiar daca am castigat partida tur in deplasare, la o diferenta de 15 puncte", a declarat Ghita. Referitor la pana de curent care a intrerupt partida finantatorul echipei prahovene s-a limitat sa spuna: "Aceasta este ţara în care trăim şi infrastructura pe care o avem".

Sala Olimpia din Ploieşti, aflată în administrarea Direcţiei Judeţene pentru Sport, a mai înregistrat un incident de acest gen, în timpul meciului amical de baschet dintre România şi Luxemburg, disputat în vară. Atunci ploaia torenţială de afară a pătruns şi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine este Herbert Kickl, liderul extremiștilor care au câștigat alegerile din Austria: eurosceptic și prietenos cu Rusia, „cancelarul poporului” nu crede în de-demonizare

HotNews acum 8 ore
Dacă liderii de extremă-dreapta din țări precum Franța sau Italia și-au moderat discursul pentru a câștiga voturi, șeful Partidului Libertății din Austria (FPO), Herbert Kickl, tocmai și-a împins gruparea spre victorie în alegerile de duminică fără

Ion Iliescu: „Am un zâmbet de Dacie”. Care crede că este secretul longevității sale și cum își amintește de Ceaușescu

Libertatea acum 6 ore
Fostul președinte Ion Iliescu a declarat într-un nou podcast al fostului său consilier și fost ministru al culturii Ionuț Vulpescu că zâmbetul unui om arată „o calitate profund umană, empatia”, dar și „o formă de inteligență” și a precizat că secret

Microbuz cu copii, implicat în accident rutier în judeţul Mureş

News.ro acum 6 ore
Un microbuz cu 17 copii şi cinci adulţi a fost implicat, duminică seară, într-un accident rutier în judeţul Mureş, fără ca vreo persoană să fie transportată la spital. ”Pompierii militari mureşeni au fost solicitaţi cu puţin timp în urma pentru asig

Cutremur în Vrancea. Ce magnitudine a avut seismul

Mediafax acum 11 ore
Un cutremur cu magnitudinea de 3.5 s-a produs, duminică după-amiază, în judeţul Vrancea. Un alt seism, de 2,1, a avut loc în aceeaşi zi, dar în Buzău.

Aproape 100 de unități de învățământ, închise luni din cauza vremii. Lista anunțată de Ministerul Educației

Ziare.com acum 9 ore
Ministerul Educației a anunțat că luni, 30 septembrie, va fi suspendată activitatea din 98 de unități de învățământ din Galați din cauza vremii. Potrivit informațiilor furnizate, lista ar urma să fie actualizată. „Conform informațiilor transmise de

George Simion: Becali ar putea figura printre candidaţii AUR. El propune un protocol de colaborare cu USR

NapocaNews acum 8 ore
Preşedintele Alianţei pentru Unirea Românilor, George Simion, declară că ar fi de acord cu un protocol de colaborare cu USR, în vederea atingerii unor obiective punctuale precum alegerea primarilor în două tururi sau reforma administrativă.

Stare de alertă ”ridicată”. Taiwan a detectat lansări de rachete în China

Ziare.com acum 4 ore
Taiwanul a anunţat duminică, 29 septembrie, că se află în stare de alertă ridicată după ce a detectat lansări de rachete în interiorul teritoriului Chinei "în mai multe valuri ”, la câteva zile după ce chinezii au testat o rachetă balistică intercon

VIDEO Prima ninsoare din acest sezon la Bâlea Lac. Drumarii deja intervin pe Transfăgărășan

HotNews acum 10 ore
Duminică, la Bâlea Lac, a început să ningă, primii fulgi de nea din această toamnă fiind înregistrați în jurul orei prânzului, scrie Ora de Sibiu. Meteorologii au anunțat că, începând de duminică seară, de la ora 20:00, și până luni la ora 10:00, es

PNL Dolj mizează pe continuitate: Nicolae Ciucă deschide lista pentru SENAT

Gandul acum 9 ore
Preşedintele Partidului Național Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, va candida pentru un nou mandat de senator, deschizând lista PNL Dolj, conform unui comunicat al organizaţiei transmis duminică. Decizia a fost luată în cadrul unei şedinţe a Comitetului

A fost găsit trupul lui Hassan Nasrallah. Era intact. Care a fost cauza morții liderului Hezbollah

Ziare.com acum 11 ore
Trupul fără viață al lui Hassan Nasrallah, liderului Hezbollah, a fost recuperat și este întreg după atacul aerian devastator al Israelului de vineri, 27 septembrie, în sudul Beirutului, în urma căruia acesta a fost ucis, au declarat duminică, 29 se

Vremea

București
acum

13°
lun.

12°/15°
mar.

12°/16°
mie.

12°/21°
joi

14°/24°
Iasi
acum

10°
lun.

8°/12°
mar.

8°/11°
mie.

8°/18°
joi

12°/22°
Constanta
acum

11°
lun.

10°/14°
mar.

10°/16°
mie.

12°/20°
joi

16°/21°
Cluj-Napoca
acum

lun.

7°/9°
mar.

7°/14°
mie.

6°/16°
joi

9°/17°
Timisoara
acum

lun.

7°/16°
mar.

6°/16°
mie.

9°/19°
joi

14°/16°