Păstrat cu sfinţenie, timp de decenii, manuscrisul romanului-frescă al unui „os domnesc“, scriitorul şi ziaristul de stânga Scarlat Callimachi, vede lumina tiparului, graţie devoţiunii exemplare a unui discipol. Una dintre surprizele acestui sfârşit de an literar 2009 este apariţia postumă, la Editura „Anima“, a volumului autobiografic al unui vlăstar al vechii aristocraţii moldave. Puţini sunt cei care îşi mai aduc azi aminte de această personalitate paradoxală a epocii. Dacă, prin însăşi natura lor conservatoare, mulţi descendenţi ai marilor familii boiereşti din  România s-au orientat în perioada interbelică spre dreapta, în contrast cu o asemenea opţiune, Scarlat Callimachi s-a alăturat din tinereţe mişcării de stânga, ceea ce i-a atras porecla de „Prinţul roşu“. S-a născut la sfârşitul secolului al XIX-lea (1896) dintr-o familie de boieri care a dat Moldovei patru domnitori şi un mitropolit.

Şi-a luat licenţa în Drept la Paris, manifestând de timpuriu veleităţi scriitoriceşti. S-a numărat printre promotorii avangardei literare româneşti, fiind, de altfel (1924-1925), directorul uneia dintre cele mai vestite reviste avangardiste, „Punct“.

În anii `30 a activat în rândurile mişcării antifasciste şi a editat la Botoşani mai multe gazete, cele mai cunoscute fiind „Clopotul“ şi „Glasul nostru“, unde a colaborat constant. În 1933 a fost condamnat la un an de închisoare pentru pamfletul incendiar „Căderea Babilonului“, iar în perioada 1940-1941 a fost internat în lagărele de la Miercurea Ciuc, Caracal şi

Târgu-Jiu.

După 23 august 1944, a făcut gazetărie politică şi a scris note de călătorie din URSS, dar, pe măsură ce excesele regimului comunist au devenit din ce în ce mai evidente, s-a simţit dezgustat, retrăgându-se din viaţa politică şi dedicându-se studiilor istoriografice. A încetat din viaţă în 1975, cu puţin timp