Benjamin Wechsler, fiul negustorului Isaac Wechsler din Herţa Bucovinei, a început să colaboreze, din 1912, la reviste evreieşti şi româneşti. Sub pseudonimul B. Fundoianu, a publicat, în 1914, la vârsta de 16 ani, în revista „Viaţa Nouă“ a lui Ovid Densuşianu. După trei ani de studii la Facultatea de Drept din Iaşi, s-a stabilit la Bucureşti. Numele lui apare în reviste importante ale vremii, ca „Rampa“, „Adevărul literar şi artistic“, „Sburătorul literar“. A semnat poezii şi articole critice.
A intrat în cercurile avangardei româneşti, împrietenindu-se cu Ion Vinea, Saşa Pană, Marcel Iancu şi Brunea-Fox. În 1922, a fondat la Bucureşti, împreună cu Armand Pascal, cumnatul său, care va deveni ceva mai târziu regizor la Théâtre de Champs-Elysée, teatrul de avangardă „Insula“, cu un program inspirat de cele ale lui Copeau şi Georges Pitoeff.
Cei doi au tradus chiar unele piese, cum ar fi „Doctorul zburător“ de Molière sau „În faţa porţilor de aur“ de Dunsany. Fundoianu a şi jucat în unele piese, alături de sora sa Lina Fundoianu-Pascal şi de alţi actori importanţi ai perioadei.
Simbolul evreului rătăcitor
În 1923 Fundoianu s-a hotărât să se stabilească la Paris şi a devenit Benjamin Fondane. Familiarizat cu avangarda românească, prieten cu Tristan Tzara, Constantin Brâncuşi, Ilarie Voronca, Victor Brauner, va continua să colaboreze la reviste româneşti, cum ar fi „Integral“, „unu“, dar şi la publicaţii franceze ca „Discontinuité“ sau „14 rue du Dragon“.
A cunoscut cercurile suprarealiste, dar a filtrat avangarda europeană prin propria personalitate, prin propriile concepţii despre lume şi artă. Ideile lui apar în articole despre Paul Eluard, Louis Aragon, Cocteau, Tzara, într-un număr din „Integral“ dedicat poeziei franceze, dar şi despre Brâcuşi sau Chagall în publicaţii franţuzeşti.
