Intr-un fel, ar trebui sa ne bucuram ca ultima luna de zile a dat sansa Romaniei de a observa mai indeaproape si in viteza mecanica politica ce huruie si turuie prin capetele alesilor nostri. Observand relatia dintre guvernul – avortat – al domnului Croitoru si cea a cabinetului – avortabil – al domnului Negoita, poti pricepe cu precizie ce au inteles politicienii romani din ideea de clonare si cum au socotit ca ar fi potrivit sa o adapteze la viata noastra publica. Daca mai faci un pas si apropii cele doua fantasme aparute din palaria prezidentiala de predecesorul lor imediat, in ordine genetica, anume Guvernul Boc II, observi si dinspre ce motor de generare reapar imaginile majoritatii ministrilor din guvernele-avatar ce nu mai apuca sa se nasca. Dar faptul nasterii lor sau al perindarii degeaba pe ecrane e mai putin important in ordinea discutiei pe care am deschis-o aici.

Mai interesante sunt piruetele, plecaciunile, agitarea jobenului intr-un anumit stil si rasucirea pe calcaie spre a disparea din nou indaratul ceasului de pe fatada virtuala a Palatului Cotroceni. Voi spune deci, in primul rand, ca presa si opozitia sunt nedrepte atunci cand il acuza pe Traian Basescu de incapatanare imposibil de clintit. Nu este adevarat, presedintele a facut si face noi si noi concesii. Uite, a renuntat la Boc – deocamdata – in proiectele sale imediate de cabinet si a lasat libere pentru altii si fotoliile din care s-au ridicat picioarele in ciorapi de matase ai doamnelor PDL. Nici premier pedelist nu mai tine Traian Basescu sa aiba, constient ca indeciziile lui Stolojan, om de partid devotat sefului sau actual, s-ar putea repeta si cu altii din anturajul propriu.

Asa ca, pe ultima suta, se pare ca presedintelui tarii i-ar conveni oricand mai degraba un om din afara PDL – totusi, un om de aparat, un produs verificat al sistemului, un actor vizibi