Reprezentantul Guvernului în teritoriu a început demersurile pentru sprijinirea bisericii în sensul aplicării legii privind regimul juridic al unor bunuri imobile aflate în folosinţa lăcaşurilor de cult.
Prefectul Claudiu-Iorga Palaz a transmis, ieri, o adresă tuturor primăriilor din judeţ, prin care solicită edililor să iniţieze proiecte de hotărâri de consiliu local prin care lăcaşurile de cult aflate pe raza unităţii adminitrativ-teritoriale să devină proprietari asupra terenurilor aferente.
Potrivit art. 1 al Legii 239/2007 privind reglementarea regimului juridic al unor bunuri imobile aflate în folosinţa unităţilor de cult, imobilele aflate în proprietatea statului ori a primăriilor, care au fost atribuite în folosinţă gratuită cultelor religioase după data de 1 ianuarie 1990, pot fi transmise gratuit în proprietatea unităţilor de cult deţinătoare, în condiţiile normativului. Trebuie menţionat că prin imobile se înţelege atât terenurile atribuite în folosinţă, după 1 ianuarie 1990, pentru construcţia de lăcaşuri de cult sau de clădiri cu destinaţie administrativă, educaţională, de asistenţă socială şi a anexelor acestora, cât şi clădirile împreună cu terenul aferent, primite după aceeaşi dată specificată anterior, pentru realizarea de către culte a unor activităţi spirituale, administrative, educaţionale, de asistenţă socială.
„Aşa cum am precizat în şedinţa de fond funciar din data de 6 noiembrie, mă voi implica şi voi face toate demersurile, conform atribuţiilor care-mi revin, pentru a sprijini biserica în aplicarea prevederilor legii privind reglementarea regimului juridic al unor bunuri imobile aflate în folosinţa unităţilor de cult", a declarat prefectul judeţului Constanţa, Claudiu-Iorga Palaz. Comentarii (2) surmelis argentina pusa : O BISERICA mare cat o CATEDRALA , "Sfintii Constantin si Elena" cea din orasul Harsova de Constanta ,co