Rulmentul Braşov a suferit în această seară cea mai severă înfrângere de pe propriul teren din ultimii 15 ani. În etapa a VIII-a a Ligii Naţionale de handbal feminin, Baia Mare a învins, la Braşov, cu un umilitor 38-29 (24-12). Cele şapte jucătoare ale lui Herbert Muller abia au stat în ghete, fiind epuizate fizic, astfel că Baia Mare a avut o misiune uşoară, Pomohaci, Balint sau Rudics marcând din toate poziţiile. Fără clarviziune în jocul ofensiv şi vulnerabile în apărare, "rulmentistele" au pierdut meciul încă din minutul 12, când oaspetele conduceau cu 9-3.
Jocul s-a rupt în totalitate în minutul 23 (9-19), iar Rulmentul Braşov a suferit cea de-a treia înfrângere a sezonului. În repriza secundă s-au mai consemnat doar accidentările serioase ale Simonei Gogârlă şi Cameliei Balint, jucătoare care nu au mai continuat partida.
De la gazde s-au remarcat: Cherăscu şi Alexandrescu - câte 6 reuşite, Gogoriţa - 5g şi Grigore - 4g. Printre cele mai bune marcatoare ale băimărencelor au fost: Pomohaci - 8g, Balint şi Rudics, câte 7 reuşite, Geiger - 4g, Borbely şi Kovacs - 3g fiecare.
Muller, dezamăgit, dar realist
" Am început catastrofal meciul, am avut o primă repriză dezamăgitoare, dar am jucat mai bine în partea a doua. Se vede absenţa jucătoarelor care au părăsit echipa, iar handbalistele sunt terminate fizic. Trebuie să se întâmple ceva la această echipă. Nu se ştie dacă a fost ultimul meu meci ca antrenor al Braşovului, dar important este ca handbalul feminin să nu moară la Braşov.
Nu contează cine este pe banca tehnică. Chiar dacă o să fiu îndepărtat de la echipă, sunt dispus să ajut această formaţie. În decembrie voi merge la Campionatul Mondial din China şi putem găsi acolo sportive ieftine, destul de valoroase. Sper ca această trupă să aibă un viitor ", a declarat antrenorul Braşovului, Her