Un ieşean şi-a cumpărat în urmă cu câteva luni un scaun directorial „Sigma” de la magazinul Dedeman din oraş, pentru care a plătit peste 200 de lei.
Reprezentanţii organizaţiilor care se ocupă de protecţia consumatorului spun că firma riscă să fie amendată dacă se dovedeşte că produsul nu are caracteristicile prezentate în catalog şi pe site.
„Aşa-zisa piele a crăpat”
Tânărul îi acuză pe vânzători că i-au oferit un produs care nu avea caracteristicile prezentate în materialele publicitare.
„Potrivit atât site-ului www.dedeman. ro/ro/-scaun-directorialsigma/ C-37-104-1434/produs.html, potrivit cataloagelor de prezentare şi asistentului de vânzare, învelişul scaunului trebuia să fie din piele naturală. De aceea am cumpărat acest produs şi nu altul. Însă, aşa-zisa piele s-a crăpat, iar procesul se află în plină extindere, asta la mai puţin de şase luni de la achi ziţionare”, susţine ieşeanul păgubit.
„Să vină la magazin cu scaunul şi factura”
Oficialii companiei Dedeman spun că sunt la curent cu reclamaţiile clientului. „Nu putem face nimic până când nu vine la magazin cu scaunul şi factura acestuia ca să vedem dacă reclamaţiile sunt adevărate şi cum se poate rezolva problema”, ne-au declarat reprezentanţii Dedeman.
Firma riscă să fie amendată
Oficialii organizaţiilor care se ocupă de protecţia consumatorilor recomandă ieşeanului care se consideră păgubit să facă o reclamaţie la organizaţia locală de profil (OPC Iaşi).
„Noi o să preluăm cazul dânsului, şi dacă se dovedeşte că acel scaun nu este din piele, dar în materialele publicitare este specificat acest lucru, firma în cauză riscă să fie amendată”, ne-au declarat specialiştii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.