Cei mai mulţi pictori români care au studiat la Paris la sfârşitul secolului al XIX-lea şi în prima jumătate a  celui următor au fost atraşi, la un moment dat, de Bretania. Regiune cu o individualitate etnică bine conturată, cu un peisaj în cea mai mare parte sălbatic, cu o tradiţie medievală mereu prezentă şi cu costume pitoreşti, Bretania răspundea dorinţei de descoperire a naturii şi a atmosferei, iniţiată de tinerii studenţii francezi şi străini din atelierele pariziene.

Artiştii români au preferat micile oraşe bretone, ca Vitré, Saint-Malo sau Concarneau, altor destinaţii ale vremii. Începând cu Grigorescu, o seamă de pictori interbelici vor trece prin Bretania la începutul secolului XX şi îi vor fixa pe pânză peisajul şi oamenii.

Sub titlul „Pictori români în Bretania“, 77 de lucrări au fost expuse în vara aceasta la Muzeul din Quimper, stârnind interesul a 30.000 de vizitatori. Aceste opere, cărora li s-au adăugat piese de pictură, grafică, sculptură semnate de artişti francezi şi obiecte de artă populară (ceramică, costume, mobilier) bretonă formează actuala expoziţie de la Bucureşti.

J.Stall, litografie în culori, 1920

Împărţită în patru „capitole“,„Oraşul, „Casa“, „Marea“, „Costume şi sărbători“, expoziţia reface nu numai o epocă, dar şi o lume cu un specific puternic marcat. Prima întâlnire a vizitatorului cu acest ţinut are o conotaţie istorică, izvorâtă din stampele de epocă sau din afişele turistice de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul celui următor. Descoperirea Bretaniei se datorează în primul rând scriitorilor, începând cu deceniul al patrulea al secolului XIX. Atraşi de operele literare, pictorii au pornit şi ei către acest ţinut plin de savoare, mai ales după 1860. 

Oameni, case, stânci

Nicolae Grigorescu a fost primul pictor român îndrăgostit de B