Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oradea: Preţul studiilor la facultate s-a ieftinit

Publicat in Adevarul, miercuri 11 noiembrie 2009 ·

Senatul Universităţii Oradea a constatat că, în ultimii ani, din cauza unei taxe pentru examene picate, mulţi studenţi renunţau la studii. "Eu mi-am strâns toate creditele şi am trecut anul. Pentru colegii care nu au reuşit asta şi trebuie să repete anul este un avantaj că s-a anulat taxa asta”, a spus Florin Scurt, student ]n anul trei. Măsura i se pare logică. „Oricum ei îşi plăteau taxa de şcolarizare. Taxa de reluarea a cursurilor nu era necesară. În perioada asta fiecare leu în plus pe care trebuie să-l dăm ne afectează”, a mai adăugat tânărul.

„Doar Facultatea de Ştiinţe Economice a avut anul acesta 700 de studenţi, din diverşi ani, care au fost nevoiţi să plătească această taxă”, a declarat rectorul Cornel Antal. La celelalte 18 facultăţi numărul studenţilor care nu au promovat anul este mai mic. În universitate sunt peste 3.000 de tineri care au trebuit să plătească această taxă.

„Studenţii care au plătit vor primi banii înapoi, anul acesta”, a precizat Antal. Sumele vor fi înapoiate doar pe baza chitanţei primite la plată.

Taxa avea o valoare de 150 de lei şi a fost introdusă în 2006. Era una dintre taxele suplimentare pentru studenţi, din care universitatea obţinea nişte bani.

Regulament prea dur pentru studenţi

Taxa a fost introdusă în urmă cu trei ani, în baza regulamentului de organizare şi funcţionare a Universităţii. „Regulamentele sunt perfectibile. În ianuarie, vom revizui toate regulamentele şi le vom modifica dacă vom sesiza alte detalii care nu sunt necesare”, a spus rectorul Cornel Antal. „Taxa de reluare a activităţii nu se justifica. Oricum studenţii plăteau taxa de şcolarizare anuală”, a mai spus Antal.

Din 2007, Senatul Universităţii a adoptat regulamente noi, pentru organizare şi funcţionare, taxe şcolare, burse şi altele. Acestea se revizuiesc anual şi pot

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Crin Antonescu a dat o declaraţie la Securitate, în 1988, despre un prieten care a încercat să fugă din ţară / CNSAS a transmis că nu a fost colaborator / Antonescu: Am fost o victimă a Securităţii, nicidecum un colaborator - DOCUMENT / VIDEO

News.ro acum 10 ore
Candidatul Coaliţiei la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, face, marţi după-amiază, declaraţii de presă, după ce Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) a transmis că, în 1988, a dat o declaraţie la Securitate despre

Emisiunile zilei de miercuri, 16 aprilie 2025

Ziarul Financiar acum 5 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Biroul Electoral Central anunţă că a dispus, în perioada 4-12 aprilie, eliminarea de pe marile platforme online a 609 materiale publicitare politice cu conţinut ilegal / 149 dintre acestea erau postate de persoane fizice

News.ro acum 9 ore
Biroul Electoral Central (BEC) anunţă, marţi seară, că a dispus, în perioada 4-12 aprilie, eliminarea de pe marile platforme online a 609 materiale publicitare politice cu conţinut ilegal. 149 dintre acestea erau postate de persoane fizice, restul f

A fost arestat al cincilea suspect în cazul furtului Coifului de aur de la Coţofeneşti şi al altor obiecte din patrimoniul naţional al României/ Poliţiştii olandezi au făcut o percheziţie la locuinţa bărbatului

News.ro acum 13 ore
Al cincilea suspect în cazul furtului Coifului de aur de la Coţofeneşti şi al altor obiecte de tezaur care fac parte din patrimoniul naţional al României a fost arestat marţi dimineaţă, în locuinţa sa din Alkmaar. Potrivit poliţiştilor olandezi, obi

Escrocherie în numele ANAF. Nu deschideţi aceste emailuri!

Botosani News acum 10 ore
ANAF îi avertizează pe contribuabili în legătură cu o nouă escrocherie, în care, în numele instituţiei, oamenii sunt informaţi că au dreptul la rambursarea unor sume de bani şi puşi să acceseze anumite linkuri din aşa-zisa înştiinţare. Agenţia Naţio

Video Mașină de poliție implicată în accident într-o intersecție din Alba Iulia. Două persoane au fost transportate la spital

Adevarul acum 5 ore
O autospecială de poliţie a fost implicată, marţi seară, într-un accident rutier în municipiul Alba Iulia. Două persoane au fost rănite, fiind transportate la spital.

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 aprilie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum 7 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Știri România Un copil de 2 ani a supraviețuit miraculos după ce a căzut de la etajul 7!

Ziua Constanta acum 13 ore
Scene de coșmar în Sectorul 6 al Capitalei, unde un copil de doi ani a căzut de la etajul 7. Mama acestuia a sunat disperată la 112. Astăzi, 15 aprilie 2025, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 25 Pol

George Simion, după întâlnirea cu membri ai delegației Congresului SUA: „M-am asigurat că republicanii prezenți cunosc totul despre lovitura dată democrației”

HotNews acum 13 ore
Preşedintele Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR), George Simion, anunţă că s-a întâlnit marţi, cu Anna Paulina Luna, membră a Camerei Reprezentanţilor a SUA din partea statului Florida, reprezentantă a Partidului Republican, în contextul vizitei

Andrew Tate va fi judecat civil în Marea Britanie în 2027 pentru acuzaţii de abuz şi control coercitiv

News.ro acum 12 ore
Andrew Tate se va confrunta cu un proces civil în 2027 în Marea Britanie, fiind dat în judecată de patru femei pentru presupuse abuzuri fizice şi sexuale, într-un caz despre care avocaţii lor spun că este primul de acest fel din Marea Britanie în ca

Vremea

București
acum

mie.

7°/28°
joi

9°/22°
vin.

9°/21°
sâm.

10°/20°
Iasi
acum

12°
mie.

11°/23°
joi

10°/22°
vin.

11°/22°
sâm.

9°/20°
Constanta
acum

mie.

8°/17°
joi

9°/13°
vin.

9°/12°
sâm.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

12°
mie.

11°/27°
joi

12°/25°
vin.

12°/23°
sâm.

12°/17°
Timisoara
acum

10°
mie.

10°/24°
joi

13°/27°
vin.

13°/19°
sâm.

12°/19°