Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Craiova: Victor Cojocaru, electricianul cu o carieră de fotbalist

Publicat in Adevarul, miercuri 11 noiembrie 2009 ·

De 12 ani este angajat al RAT Craiova, dar are în spate un palmares la care mulţi jucători încă visează: un titlu de campion, două cupe ale României şi meciuri pe marile stadioane ale Europei. Cariera lui Victor Cojocaru este atipică unui jucător de fotbal. A ajuns în sportul rege printr-o conjunctură, la vârsta de 20 de ani, iar în fotbalul mare abia la 28 de ani. Cu toate acestea, a adunat 196 de meciuri în prima ligă şi şase goluri. „ Tata era un mare microbist şi fan al Ştiinţei, dar a vrut ca băieţii lui să înveţe carte şi nu ne-a lăsat la fotbal. Chiar ne-a luat pe toţi trei cu el la Reşiţa, unde fusese repartizat cu serviciul, să fie mereu în preajma noastră. Eu am ajuns la CSM Reşiţa în 1980, din întâmplare, după ce am jucat la Cupa Constructorul, o competiţie între echipele de muncitori la care am luat locul doi pe ţară. Mircea Secoşan m-a văzut şi m-a adus la CSM, în Divizia B, unde am jucat până în 1987 “, îşi aminteşte Cojocaru.

Mitică Dragomir l-a furat de la Craiova

În ’87, la 28 de ani, Victor şi-a dorit să joace la marea iubire, Universitatea Craiova. A venit în Bănie, a făcut pregătirea cu Ştiinţa, dar a ajuns la Victoria Bucureşti, echipa Miliţiei din capitală. „ Au venit după mine în cantonamentul din Poiana Braşov cu ordin de sus, dar nu am vrut să mă duc. A doua zi am aflat însă că eram deja jucătorul Victoriei şi nu am mai avut ce face. Preşedintele clubului era Dumitru Dragomir şi pot spune că el m-a furat de la Craiova “, povesteşte Cojocaru.

La gruparea bucureşteană, acesta a cunoscut marea performanţă, cu Victoria evoluând în Cupa UEFA. „ Terminam tot timpul pe locul trei, se ştia. Aşa am ajuns să joc împotriva unor echipe precum Valencia. Dar am avut rezultate bune afară “, susţine Cojocaru, care îşi aminteşte şi cum i-a pregătit Halagian pentru primul meci în nocturnă: „ Ne-

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 3 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

UE prelungeşte până în august suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat duminică că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oţel şi aluminiu, în timp ce UE caută un a

Video Atac armat la o cafenea din Atena: două persoane au fost împușcate. Agresorul a fugit

Adevarul acum o ora
Două persoane au fost rănite într-un atac armat care a avut loc duminică la o cafenea din cartierul Kolonos din Atena. Agresorul a deschis focul și a fugit de la locul faptei, conform martorilor.

Rutte va merge luni la Washington pentru discuţii cu Trump, anunţă NATO

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul general al NATO, Mark Rutte, se va deplasa luni la Washington pentru o vizită de două zile, transmite duminică Reuters, citând un comunicat de presă de la sediul din Bruxelles al Alianţei,

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 3 ore
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

Șeful CJ Cluj, după ce a ratat funcția de prim-vicepreședinte al PNL: „Cooperativa trădătorilor și a non-performanței politice a pus mâna pe partid”

HotNews acum o ora
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean (CJ) Cluj, a declarat, duminică, că aceia care au „pus mâna” pe PNL „îl vor sugruma și va dispărea ca PNȚCD, sau va ajunge irelevant politic”. La Congresul PNL de sâmbătă, Alin Tișe a candidat fără succes

Tragedie pe un drum din județul Arad! Două persoane au murit într-un cumplit accident rutier

Ziua Constanta acum 4 ore
Un grav accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc pe DN 7B, apropierea localității Turnu, județul Arad. Potrivit ISU Arad, la fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de d

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe luni, 14 iulie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Gandul acum o ora
Invitatul emisiunii este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Președintele Nicușor Dan, anunț după măsurile anunțate de Donald Trump - „Susţinem abordarea UE privind o soluţie negociată cu SUA“

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele României, Nicușor Dan a transmis printr-un mesaj pe pagina sa de pe X că România susţine deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA privind impunerea de taxe vamale. "România susţine pe deplin eforturile Comisiei Europene şi ale preşed

Un adolescent a sărit de pe scena Beach, Please la îndemnul unui rapper. A ajuns la spital / Reacția organizatorilor

HotNews acum 2 ore
Un băiat de 15 ani a ajuns la spital, după ce a fost încurajat de un artist să sară de pe scenă, de la o înălțime de peste 2 metri, în timp ce era în public erau mii de tineri, în spațiul organizat la Costinești, în a treia zi de festilva, potrivit

Vremea

București
acum

34°
dum.

18°/34°
lun.

22°/37°
mar.

23°/36°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

31°
dum.

16°/31°
lun.

19°/36°
mar.

18°/33°
mie.

19°/33°
Constanta
acum

31°
dum.

20°/32°
lun.

21°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

29°
dum.

14°/29°
lun.

20°/31°
mar.

18°/32°
mie.

19°/29°
Timisoara
acum

33°
dum.

16°/33°
lun.

20°/36°
mar.

22°/35°
mie.

21°/34°