Imediat după ce a terminat cursul despre manipularea în presă şi televiziune pe care îl ţine la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică, Cristian Tudor Popescu mi-a acordat un interviu de 14 minute şi jumătate. La fel de ferm în discurs, dar cu liniştea şi delicateţea care îl caracterizează în timp ce predă, CTP a făcut o analiză extrem de interesantă a felului în care a evoluat presa de la căderea regimului comunist până în zilele noastre.
Jurnalul Naţional: Într-un sondaj pe care Jurnalul Naţional l-a făcut, aţi ieşit pe primul loc ca fiind cel mai apreciat jurnalist în ultimii 20 de ani. Ce părere aveţi despre asta?
Cristian Tudor Popescu: Probabil că această alegere se datorează modului cum am înţeles să-mi fac meseria în aceşti 20 de ani. Cititorii, telespectatorii au simţit, au văzut de fiecare dată că nu încerc să-i înşel, că nu încerc să-i păcălesc, cu scopul de a-i aduce la o anume concluzie, aşa cum fac mulţi dintre colegii mei, care consideră că performanţa în materie de jurnalism înseamnă să fii cât mai şmecher în raport cu publicul. Că nu am gânduri ascunse, spun ce gândesc şi gândesc ce spun. Că nu ţin să fiu simpatic nimănui.
Nu am dorit niciodată să impun o concluzie publicului, n-am făcut altceva decât să gândesc în faţa camerei de luat vederi sau în faţa foii de hârtie, şi această gândire am oferit-o ca atare. Ea putea fi luată de public drept bună sau drept rea, de aruncat.
Întotdeauna am vrut mai degrabă să creez oamenilor teme de gândire. Ţinta mea principală nu a fost vreodată să-i fac să gândească într-un anume fel, să-i fac să voteze un anume candidat, un anume partid sau să aibă o anumită atitudine într-o situaţie politică, economică, socială dată, ţinta mea a fost întotdeauna să-i forţez să gândească, pentru că există o mare cantitate de inerţie în conştiinţa publică: oricât ar părea
