Fostul căpitan al Ştiinţei ar dori să-i înfrunte pe alb-albaştri în ultimul act al „competiţiei KO“, chiar dacă recunoaşte că, în actuala situaţie, pentru ambele echipe ar trebui să fie mai important campionatul.
- Mădăline, cum îţi merge la Bistriţa?
- Binişor. Am tras mult timp de accidentarea suferită acum patru ani la Universitatea, recuperarea a mers mai greu, apoi a apărut o afecţiune la menisc şi abia de câteva etape am prins din nou echipa. Acum sunt bine, şi, spre bucuria mea, Gloria a început să ia puncte, scăpând de ultimul loc. Mai avem însă de tras până la atingerea obiectivului, rămânerea în Liga I.
- Care este secretul revenirii? Antrenorul Halagian?
- Poate a fost vorba şi de antrenor, dar nu sută la sută. Abordăm cu mai multă încredere meciurile, dar am pierdut puncte aiurea, cum s-a întâmplat la meciul cu Gaz Metan Mediaş.
- Şapte echipe luptă la titlu, nouă, ca să scape de retrogradare, ce spui despre această situaţie?
- E bine, mai ales pentru noi, cei aflaţi la retrogradare, că sunt multe echipe în această situaţie. Asta înseamnă că trebuie să fim mereu motivaţi, atenţi, pentru că două-trei meciuri bune te pot scoate din zona foarte periculoasă.
„Universitatea poate urca în clasament“
- Ce spui de Universitatea Craiova? Şi-a propus titlul şi a ajuns să tremure de frica retrogradării...
- Nu ştiu exact ce se întâmplă acolo. A câştigat greu, a pierdut puncte importante. Acum e bine că începe să-şi revină, a jucat bine la Urziceni chiar dacă nu a luat puncte, apoi a venit această victorie importantă cu Internaţional şi cred că mai poate urca în clasament, pentru că nu se pune problema să piardă cu Ceahlăul.
- Care crezi că ar fi cauzele pentru care Craiova nu poate urca în top?
- Una dintre ele ar fi întârzierea maturizării unor jucători. Apoi, se cunoaşte absenţa lui Dănănae,