Promiteam să postez doar de două ori pe săptămînă, lunea şi joia, dar îmi luam precauţia să avertizez că voi încălca regula dacă apare un caz de forţă majoră. Din păcate, a apărut unul şi nu cred că trebuie să-l las necomentat, chiar dacă unii dintre colegii mei de pe „Voxpublica” l-au abordat deja. Poate că am reuşit să găsesc şi alte unghiuri decît cele utilizate de ei.

O parte a colegilor mei din presa online, presa scrisă şi audio-vizuală dovedindu-se de o stranie pudicitate, s-au grăbit să acuze cuplul de comici vestiţi ai microfonului ascuns că strică imaginea presei. În opinia mea, se înşeală, şi încă de două ori – mai întîi, e imposibil să-i porecleşti pe cei doi jurnalişti, e foarte greu să-i consideri şi foşti jurnalişti, de altfel. În al doilea rînd, dacă privim cu atenţie şi nu ne îmbătăm cu apă rece, este aproape la fel de greu să mai strici ceva la imaginea presei, s-a ocupat singură de asta, mai ales în ultimul deceniu, cu o obstinaţie demnă de o cauză mai bună.

E suficient să te uiţi la subsolurile articolele şi ale blogurilor, să te citeşti forumuri, să priveşti sondajele de opinie şi dincolo de clasamentele partidelor şi ale politrucilor, ca să constaţi asta. Şi cînd mă refer la subsolurile cu pricina, nu mă opresc doar la celebrii „postaci” puşi, plătiţi de partide să le rezolve problemele electorale de atac – la adversari – şi de apărare – a propriilor candidaţi –, ci de poziţia generală a celor care comentează acolo. În comentariile cu pricina, presa şi jurnaliştii nu ies mai bine decît politrucii şi mă tem că nu este vorba de o eroare generală de percepţie. Şi ce naiba a mai rămas din „încrederea în presă”, relevată de sondajele de opinie, acum, comparativ cu scorurile nu mari, ci scandalos de mari, din anii nouăzeci?!

Faptul că, după un asemenea scandal, cu puţine excepţii, nu i-am văzut, totuşi, pe cei doi