Fostul lider comunist cubanez Fidel Castro consideră că preşedintele Barack Obama nu poate să "reziste tentaţiei de a exercita presiuni şi ameninţa", în condiţiile în care administraţia americană ar încerca să instaleze guverne de dreapta aliate în America Latină, relatează AFP. Într-o declaraţie publicată astăzi de presa de la Havana, în legătură cu sărăcia şi cu schimbarea climatică, fostul preşedinte cubanez precizează că " poporul american nu este vinovat, ci victima unui sistem insustenabil şi - ceea ce este mai rău - deja incompatibil cu viaţa umană ".
" Obama cel inteligent şi rebel, care a suferit umilire şi (discriminări - n.red.) rasiste în timpul copilăriei şi tinereţii sale, înţelege, dar Obama cel educat şi implicat într-un sistem ale cărui metode l-au condus la preşedinţia Statelor Unite nu poate rezista tentaţiei de a exercita presiune, de a ameninţa şi a-i înşela pe alţi ", a transmis Fidel Castro.
"Înainte ca Obama să îşi termine mandatul, vor fi între şase şi opt guverne de dreapta în America Latină aliate imperiului ", precizat Castro.
Liderul cubanez a acuzat din nou Washingtonul că susţine lovitura de stat din Honduras, în urma căreia a fost îndepărtat de la putere preşedintele de stânga Manuel Zelaya, şi că încearcă să îi facă acelaşi lucru lui Hugo Chavez, în Venezuela, prin semnarea acordului cu Columbia pentru folosirea a şapte baze militare.
Inamic declarat al Washingtonului de o jumătate de secol, Fidel Castro apreciază că dreapta americană va încerca să îl limiteze pe Obama la un singur mandat de patru ani şi că, după el, " va fi din nou preşedinte un Nixon, un Bush sau cineva precum Dick Cheney ".
Fidel Castro, acum în vârstă de 83 de ani, nu a mai avut nicio apariţie publică după ce i-a cedat puterea fratelui său mai mic Raul, la sfârşitul lui iulie 2006. El