“Macovei: Tu ce faci (Bogdane)?

Chirieac: Bani.”

Între prima stenogramă, produsă la El Capitan, şi a doua, mult mai veselă, care tocmai stă să înceapă, jurnalistul Bogdan Chirieac a făcut bani.

“Înseamnă că faci lucruri bune” zice Macovei, dar Bogdan, instalat în filozofia cinică şi profitabilă a epocii care îi va purta numele, i-o retează: “Ai văzut tu vreodată presa să facă lucruri bune în ţara asta?”

În momentul în care scriu aceste rånduri toţi cei implicaţi şi-au asumat înregistrarea. Dialogul e, aşadar, real. Vorbele există în realitate, propoziţiile au fost rostite, propunerile s-au auzit. Nu e un fals. E un caz autentic de ticăloşie. E o ticăloşie dublă, a actorilor şi a producătorilor, a conţinutului şi a modului în care acesta a fost obţinut.

Presa ticăloşită aşadar, există. O spune preşedintele Băsescu, o spune ea însăşi, o spune aproape textual Bogdan Chirieac, o re-spune apoi tot el invocåndu-l pe preşedinte şi, în fine, o spune de la un cap la altul această înregistrare. O ticăloşie timidă, prudentă, ca şi cum s-ar simţi cu microfonul pe căciulă, arată şi şeful Agenţiei Naţionale de Integritate:

“Macovei: Videanu şi Berceanu… Are lumea boală pe Videanu şi pe Berceanu.

Chirieac: Aşa e… Dar ştii de ce are boală: că nu-mpart!

Macovei: Mănâncă singuri?

Chirieac: Da.

Macovei: Nici asta nu e corect”.

Dar să lăsăm plevuşca pentru mai tårziu şi să ne întoarcem la titani. În acest al doilea episod, Bogdan Chirieac e morocănos, are blazarea omului greu, distras de la activitatea sa curentă şi principală: făcutul banilor. Personajele care joacă în filmul cu miniştri-hoţi şi documente olografe sunt privite de sus şi tratate în stilul paternalist-porno: “pulică”, “pizda aceea” etc. Bogdan e profesionistul chemat să se aplece asupra unor mărunţişuri care-l ţin din treabă. Îl scot un pic din “liga” lui. E con