Severinenii sunt invitaţi la patru zile de circ italian. Printre atracţii, se află hipopotami, crocodili, rechini albi, peşti piranha, pelicani şi multe alte animale exotice.
Pe platforma industrială din zona Banoviţa, în apropiere de fabrica de bere, a fost amplasat un uriaş cort al vestitului circ italian, „Loredana Bellucci”. Iniţial, circul urma să fie amplasat în zona aeroportului, pe strada Gheorghe Anghel, însă datorită faptului că terenul era destul de slab, iar peste tot sunt bălţi, destinaţia a fost schimbată în ultimul moment pe un teren mult mai solid.
„Acolo terenul era destul de moale, însă aici ne putem desfăşura activitatea mult mai bine şi mai în siguranţă”, susţine Sandi Medini, reprezentanta Circului Acvatic „Loredana Bellucci”. Până la sfârşitul acestei săptămâni, cei 30 de componenţi ai circului, profesioniști italieni, bulgari și ucraineni, ecuadoreni, doresc să ofere publicului de toate vârstele din Severin, spectacole şi momente unice şi de neuitat.
Spectacole cu vietăţi exotice
Spectacolele oferite de cei peste 30 de angajaţi sunt de fapt structurate pe două module. În prima parte, spectatorii vor fi încântaţi cu numere de jonglerie cu capul în jos, acrobaţii la înălţime, evoluţii la trapez, jonglerii cu cercuri, acrobaţii la înălţime şi multe alte surprize. Totodată, severinenii sunt invitaţi să vadă pentru prima dată în România, o fântână arteziană care dansează pe ritmuri de muzică. A doua parte a spectacolelor este rezervată animalelor acvatice şi a celor exotice.
„Animalele exotice vor fi prezentate de Indiana Jones. Spectatorii pot chiar şi atinge animale precum hipopotam, crocodili, pelicani, broaşte ţestoase uriaşe, pinguini, şerpi, foci şi pot vedea un număr interesant de rechini cu aripi albe şi negre”, mai susţine Sandi Medini. Costul unui bilet este de 20 de lei pentru copii şi 25 pentru adulţi, dar pe