Oficialii Ştiinţei nu scapă nici un prilej pentru a-l „taxa“ pe selecţioner, acesta din urmă încăpăţânându-se să nu cheme nici un alb-albastru la lot.
Echipa naţională este un vis pentru orice jucător, dar şi un miraj pentru oricare dintre patronii de club, care vor să-şi dea „vârfurile“ la lot, acolo unde se uită toată lumea bună a fotbalului, iar cota sportivilor creşte văzând cu ochii. De-a lungul timpului, Craiova a dat mulţi jucători echipei naţionale, recordul bătându-l în anii ‘80, când Universitatea reuşea să ajungă în semifinalele Cupei UEFA. Prezentul nu mai este însă atât de frumos pentru gruparea din Bănie, interesele din jurul echipei tricolore, ratarea obiectivului de către Universitatea şi disputele pe care actualul patron, Adrian Mititelu, le-a avut cu oficialii FRF făcându-i pe cei mai îndreptăţiţi dintre alb-albaştri să îmbrace tricoul naţionalei doar ca simpli suporteri la meciurile României.
Acuze şi explicaţii
puerile
Lăsând impresia că s-a obişnuit cu ideea că Universitatea nu poate impune, nici prin joc, nici prin alte mijloace, jucători la lot, patronul Universităţii, Adrian Mititelu, părea la un moment dat că se împăcase cu această situaţie. Aşa a fost înaintea dublei cu Serbia şi Feroe. „Nu mă mai interesează echipa naţională. Îi doresc lui Răzvan Lucescu să califice naţionala peste doi ani. Atunci când se va întâmpla asta o să vorbesc despre naţională. Eu nu mai cerşesc atenţia celor din federaţie. Nu mai are rost să vorbesc despre aducerea echipei naţionale la Craiova. Acum nu mai vreau eu să vină. M-am săturat să tot cerşesc. Se pare că nimeni nu crede în munca noastră. De fiecare dată sunt considerat duşmanul“, a anunţat Mititelu.
Liniştea promisă de patronul Ştiinţei a durat doar până înaintea amicalului cu Polonia, când a aflat că nici un jucător din Bănie nu a fost convocat. Ţinta: Răzvan