Lui Caragiale i‑a făcut probabil o deosebită plăcere să ne lase diverse blesteme pe cap. Unul dintre ele e replica cetățeanului turmentat: „Eu cu cine votez?“. Care a rămas în popor cu sensuri evident complet aiurea față de contextul piesei lui I.L. Caragiale.

E aproape o regulă ca un citat folosit abuziv să devină, în timp, curat meșteșug de tâmpenie. Să ne readucem aminte, așadar, exact contextul în care apare în piesă celebra replică. Poate fi folositor inclusiv în procesul actual al hotărârii votului. Dar nu deduceți din asta că I.L. Caragiale ar fi actual – asta e o altă vorbă care mă înnebunește – nu, nu e actual, e un tip foarte deștept care ne trimite, de la distanță de mai bine de o sută de ani, mesaje mult mai profunde decât „clasa politică e superficială și trebuie să râdem de ea“ (am tradus în fugă cam ce se subînțelege când se vorbește despre „actualitatea“ clasicului).

Așadar, prima apariție a cetățeanului turmentat, în actul I, aduce cu sine o informație prețioasă: scrisoarea care i‑ar putea compromite pe amorezii Zoe și Tipătescu a trecut pe la el. Venise s‑o aducă. Intenția pare să fie o încercare de infiltrare în lumea mare a politicii. Numai că scrisoarea ajunsese între timp la Nae Cațavencu. Cetățeanul turmentat are peste ceva timp o confruntare cu respectivul Nae, pe care‑l acuză că l‑a îmbătat ca să‑i ia prețioasa hârtie. La sfârșit se întâlnește iar cu același personaj într‑un context foarte interesant: mai e un sfert de oră și se închid urnele, iar cetățeanul turmentat nu înțelege cum se scrie numele candidatului pe care trebuie să‑l aleagă.

Și atunci Cațavencu îi scrie pe buletin numele: Agamiță Dandanache.

Votul cetățeanului turmentat nu interesează pe nimeni, aparent. Prefectul îi și zice, la un moment dat, să voteze cu cine poftește numai să nu fie atât de agasant. Numai că cetățeanul îi replică: „Eu nu pofte