Implicarea statului în economie a produs reacţii perverse, precum descurajarea responsabilităţii. Anvergura şi rolul guvernului în Marea Britanie au atins un nivel de la care inhibă şi nu susţine progresele atunci când vine vorba de reducerea sărăciei, lupta cu inegalităţile şi creşterea bunăstării. Într-adevăr, avem de a face cu un paradox îngrijorător - datorită efectelor asupra responsabilităţii personale şi sociale -, dar creşterea economică nu a promovat solidaritatea socială, ci individualismul.

Însă simplul fapt că un guvern puternic implicat în economie nu a reuşit să aducă bunăstare societăţii, acest lucru nu înseamnă că un guvern mai puţin implicat ne va aduce pe toţi, în mod automat, împreună. În schimb, avem nevoie de o nouă reconfigurare a rolului statului, dar şi a mărimii acestuia. În lupta împotriva sărăciei, a inegalităţii şi a injustiţiei vreau să facem pasul de la acţiunea statului la acţiunea socială. Cred că guvernul trebuie să aibă un rol în acest proces.

După perioada de după cel de-al Doilea Război Mondial, cea mai semnificativă extindere a statului a avut loc în timpul guvernării laburiste. Întrebarea este dacă rapida expansiune a statului, începând cu 1997, a reuşit să înfrângă sărăcia şi inegalitatea. Ar fi incorect să spunem că nu s-au realizat anumite progrese. Însă toate aceste lucruri s-au întâmplat cu un preţ, anume prin creşterea datoriei statului, bani ce vor trebui plătiţi de viitoarele generaţii. Datele arată, totodată, că pe măsură ce statul a crescut, sub guvernarea laburistă, în societatea noastră au crescut inegalităţile. În ultima decadă, decalajul dintre bogaţi şi săraci a crescut. Cifrele arată că acum inegalitatea a atins un nivel record. Cei mai săraci din societatea noastră au devenit şi mai săraci. Deci, care este alternativa? Răspunsul nostru conţine două elemente. În primul rând, trebuie să