Presedintele Traian Basescu discuta, joi, despre alegerile prezidentiale, despre contracandidatii sai si despre cei cinci ani petrecuti la Cotroceni, in cadrul emisiunii "Nasul" (B1tv). Seful statului a recunoscut ca a facut si o serie de greseli in mandatul sau, precizand ca nu este perfect si ca "nu exista o scoala a presedintilor".
Iata care sunt principalele declaratii ale lui Traian Basescu:
- Timp de cinci ani nu puteam sa intru in fiecare seara in disputele publice, nici personal, nici prin purtatorul de cuvant. Am preferat solutia mai retinuta, pentru ca orice s-ar fi intamplat s-ar fi zis "uite! Basescu e de vina. Basescu a provocat scandal!"
- Nu am avut un obicei de a naste dispute, dar nici nu am putut sa tac intotdeauna. Obligatia mea a fost sa expun punctul de vedere al presedintelui.
- In mandatul meu, dincolo de a se fi intamplat destule lucruri pozitive, am facut si greseli. Una mare, care a contribuit la decredibilizare, am promulgat legea salarizarii educatiei nationale, fiind convins ca se poate plati.
- Alta a fost declaratia mea din momentul dinaintea suspendarii cand am zis ca voi demisiona in 5 minute.
- O alta greseala am facut-o cand s-a rupt PLD-ul din PNL. In loc sa spun public ca exista riscuri pentru PNL si pentru alianta, am ales alt drum. Si cu o luna inainte sa se anunte formarea PLD-ului, l-am invitat pe Tariceanu la o discutie, i-am zis sa fie insotit de cel putin cinci oameni. A venit cu Radu Stroe, Hasoti si cred ca a fost si Crin Antonescu. I-am avertizat: "Ma tem ca se pregateste o rupere a partidului vostru". Ma temeam ca din ce in ce mai multi liberali mergeau catre domnul Stolojan. Le-am spus ce vad si ce cred ca se poate intampla si le-am cerut sa ia o solutie interna pentru a nu se rupe alianta. Greseala mea a fost foarte mare pentru ca nu am spus public toate ast