Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Arta pentru nevăzători

Publicat in Observator Cultural, joi 12 noiembrie 2009 ·

În 1938, psihologul Géza Révész îşi încheia tratatul în două volume despre tactilitate conchizînd că nevăzătorii nu pot fi în stare să judece în mod adecvat lucrările sculpturale şi nici să producă opere de artă de valoare. În pofida unei astfel de concluzii descurajante, pedagogia defectivă a artei a înregistrat între timp progrese marcante, după cum demonstrează deschiderea de galerii tactile şi organizarea de vizite tactile în marile muzee, workshop-uri plastice destinate nevăzătorilor, transpunerea tridimensională a unor tablouri şi modele în bronz ale unor monumente arhitectonice, pînă la realizarea de hărţi tactile ale unor clădiri şi sectoare urbane ori ghiduri turistice audio. O ocazie excelentă pentru schimbul de idei şi prezentarea de noi proiecte între cei interesaţi a oferit-o recenta conferinţă „Arta dincolo de vedere. Metode pedagogice multimodale“, găzduită de Metropolitan Museum din New York, între 16 şi 18 octombrie a.c. Cea de-a treia ediţie a conferinţelor bienale organizate de Asociaţia „Art Education for the Blind“ a reunit reprezentanţi ai unui spectru larg de discipline din ştiinţele umaniste, medicină, tehnologie, curatori şi muzeografi, pedagogi, precum şi artişti, arhitecţi şi muzicieni, apropiaţi prin dorinţa de a face operele de artă şi, deopotrivă, spaţiul urban accesibile persoanelor cu deficienţe vizuale. Cameră tapetată cu miere Constance Classen, istoric al culturii din Montréal şi autoare, printre altele, a unei remarcabile antologii intitulate The Book of Touch, a pus sub semnul întrebării, în deschiderea conferinţei, interdicţia muzeală modernă de a atinge exponatele, invocînd documente ce atestă faptul că astfel de gesturi erau curente nu numai în „muzeele“ din Evul Mediu (pe atunci, catedralele), ci şi în colecţiile particulare din secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea, cînd era un semn de curtoazie din partea gazdei să le

Articolul in Observator Cultural >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SURSE Eugen Sechila, ridicat de polițiști și dus la audieri la Parchetul General

Ziua Constanta acum 37 minute
Eugen Sechila, apropiat al lui Călin Georgescu, a fost ridicat, joi seară, de poliţişti şi dus la Parchetul General pentru a fi audiat, au declarat surse judiciare pentru Agerpres.ro. Sursele citate au arătat că măsura a fost luată după ce anchetato

România a intrat și terestru în Schengen. Ce spun transportatorii despre asta

HotNews acum 4 ore
Așteptăm această decizie de 13 ani și 9 luni, spune într-o dicuție cu HotNews Radu Dinescu, secretarul general al Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR). Dinescu a făcut și calculele legate de pierderile pe care le-au înre

Decizia de achitare a torţionarilor disidentului Gheorghe Ursu va fi revizuită, a decis Curtea Supremă

Libertatea acum 2 ore
Înalta Curte de Casație și Justiție a admis joi, 12 decembrie, apelurile urmașilor lui Gheorghe Ursu și ale Parchetului Curții de Apel București de revizuire a sentinței de achitare a torționarilor disidentului. Cazul va fi retrimis Curții de Apel B

Dughin ameninţă Europa de Est: „Trebuie să fie neutră sau să devină a Rusiei”

Mediafax acum 13 minute
Alexandr Dughin susţine că ţările din regiune „trebuie ori să fie neutre, ori să devină parte a Rusiei”, subliniind influenţa liderilor precum Viktor Orban şi Călin Georgescu. Profesorul John Mearsheimer a declarat că declaraţiile lui Dughin nu repr

UPDATE - MApN - Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi în poligonul Goranu/ Una dintre victime, cu leziuni grave, transferată în Capitală. Patru victime au suferit traumatisme cranio-faciale

News.ro acum 2 ore
Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi joi, 1, în poligonul Goranu, judeţul Vâlcea, pe timpul executării unei şedinţe de confecţionare a dispozitivelor de aprindere pirotehnică cu explo

Fostul ministru al Sănătății Nelu Tătaru, trimis în judecată pentru luare de mită

Ziua Constanta acum 2 ore
Fostul ministru al Sănătăţii Nelu Tătaru a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) într-un dosar în care este acuzat că ar fi primit mită, ca medic, sume de bani cuprinse între 100 şi 500 de lei, precum şi bunuri

O fetiță s-a curentat pe un patinoar din Ploiești. Ce spune Poliția

HotNews acum o ora
O fetiţă de nouă ani s-a curentat, fără a fi rănită grav, pe patinoarul din centrul Ploieştiului, după ce a atins un indicator amplasat în afara zonei cu gheaţă, la o mică distanţă de balustrada patinoarului. Poliţia a constatat deficienţe la instal

Trump, desemnat ”personalitatea anului” 2024 de către revista Time

News.ro acum 3 ore
Preşedintele ales al Statelor Unite Donald Trump a fost desemnat joi ”personalitatea anului” ("person of the year") de către prestigioasa revistă americană Time. Săptămânalul salută o ”revenire politică uluitoare” a fostului preşedinte, reales la co

Aproape 70 milioane de euro, cheltuiți de Rusia pentru propagandă în România și Bulgaria, spun experți în securitate

Ziare.com acum 3 ore
Un grup de experți în securitate cibernetică din Bulgaria spun că Rusia a cheltuit 69 milioane de euro pentru a influența opinia publică din țară, dar și din România. Pentru a promova extrema dreaptă din cele două țări NATO, Kremlinul ar fi derulat

Decizie definitivă pentru Elena Udrea! Curtea Supremă a dat verdictul în urma cererii de eliberare în dosarul „Gala Bute”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Veste proastă pentru Elena Udrea (50 de ani). Curtea Supremă a respins cererea de revizuire a condamnării în dosarul „Gala Bute”. Așadar, aceasta rămâne în închisoare în urma deciziei Instanței Supreme. minuta

Vremea

București
acum

joi

2°/7°
vin.

0°/5°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

0°/3°
vin.

-4°/1°
sâm.

-4°/2°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/4°
sâm.

0°/7°
dum.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/4°
Timisoara
acum

joi

-0°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

0°/3°
dum.

2°/7°