Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTBAL: Terenurile lui Victor Piţurcă, subiect al DNA

Publicat in Adevarul, joi 12 noiembrie 2009 ·

Fostul selecţioner Victor Piţurcă a fost împroprietărit de prefectura Dolj cu zece hectare de teren, transferate dubios din localitatea Vela lângă centura de Nord a Craiovei, la Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Şimnicu de Sus (SCDA). Ca el, mulţi alţii. Asta în timp ce peste 300 de oameni au cerut pământ în baza aceleiaşi legi şi au rămas cu mâna întinsă.

Transferul a fost posibil cu ajutorul unui grup de “băieţi deştepţi” din fruntea Comisiei de fond funciar Dolj, în frunte cu Eugen Marinescu, apropiat al lui Victor Piţurcă. Selecţionerului i s-a recunoscut dreptul de proprietate asupra a 10 hectare de către comisia localităţii Vela, fiind împroprietărit la Staţiunea Şimnic, cu o săptămână înaitea plecării lui Silviu Dumitru din funcţia de prefect al judeţului Dolj.

Motivaţia transferului oferită de către cei din comisia judeţeană de fond funciar a fost aceea că nu mai există teren disponibil în comuna doljeană. De fapt, pretextul a fost ideal pentru a închide ochii şi a transfera terenul în imediata apropiere a centurii de nord a Craiovei, unde interesele imobiliare sunt mult mai mari. Se pare că selecţionerul pregateşte în zonă o afacere cu deşeuri.

Comisia Judeţeană de Fond Funciar Dolj a adoptat anul trecut, în august şi septembrie, două hotărâri prin care aproximativ 1.100 de hectare de teren administrate de Staţiunea de Cercetare Şimnicul de Sus au fost date comisiilor locale din comunele Gherceşti şi Şimnicu de Sus pentru punerea în posesie a persoanelor îndreptăţite.

Sute de localnici aşteaptă ca justiţia să le facă dreptate

Pentru retrocedarea terenurilor Staţiunii de Cercetare Şimnic au depus cereri locuitori din mai multe localităţi din apropierea Craiovei. Paradoxal, lângă centura de nord a Craiovei, la SCDA Şimnic au primit teren comisiile locale din Vela, Izvoare, Seaca de Pădure şi Piscu Vechi, lo

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 3 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

VIDEO Radu Miruță a descoperit, „cu mare stupoare”, că Ministerul Economiei deține o clădire cu 54 de birouri și mai multe firme, dar nu a încasat niciun leu chirie de 18 ani

HotNews acum o ora
Ministrul Economiei, Radu Miruță, a anunțat luni că o clădire de birouri aflată în administrarea ministerului, situată în București, a fost ocupată timp de aproape două decenii fără ca statul să încaseze vreo chirie, deși spațiile erau închiriate și

Ilie Bolojan îi răspunde lui Sorin Grindeanu: „Nu știu exact la ce se referă” / Premierul spune că nu vrea să creeze falii în coaliție

Mediafax acum 30 minute
Întrebat luni, la B1 TV despre acuzațiile președintelui interimar al PSD, Sorin Grindeanu, conform cărora la guvern ar exista un grup de lucru care să urmărească falimentarea companiilor de stat, Ilie Bolojan a răspuns simplu „Nu știu exact la ce se

Romtehnica și compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems, acord-cadru privind achiziția sistemelor antiaeriene SHORAD-VSHORAD. Cât costă

Gandul acum o ora
Ministerul Apărării Naționale – Direcția generală pentru armamente, prin Compania Națională Romtehnica SA, și compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems Ltd au semnat vineri, 18 iulie, Acordul-cadru privind achiziția sistemelor antiaeriene

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 4 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Ministerul Apărării cumpără şase sisteme de apărare antiaeriană SHORAD-VSHORAD, în valoare de peste 2 miliarde de euro, de la compania israeliană Rafael

Ziarul Financiar acum o ora
Ministerul Apărării Naţionale - Direcţia generală pentru armamente, prin CN Romtehnica SA, şi compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems Ltd au semnat, vineri, acordul-cadru privind achiziţia sistemelor antiaeriene SHORAD-VSHORAD, valoarea

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 7 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

UPDATE - Violenţe între un bărbat şi o femeie, în municipiul Iaşi/ Bărbatul are mai multe plăgi tăiate/ Femeia, găsită într-o maşină din care refuza să coboare, dar a fost convinsă de negociatori / Dosar penal pentru tentativă de omor

News.ro acum 2 ore
Mai multe echipaje medicale intervin, luni seară, pentru a-i acorda primul ajutor unei femei care se află într-o maşină, în municipiul Iaşi, şi care este înjunghiată în piept, a anunţat ISU Iaşi. Ulterior, Poliţia a precizat că a avut loc un conflic

Un bărbat din Iași împreună cu fiica sa au ajuns la spital, după ce s-au intoxicat cu un insecticid folosit împotriva ploşniţelor

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat de 49 de ani şi fiica sa de 12 ani, din Iaşi, se află internaţi în spital, după ce s-au intoxicat cu o substanţă folosită împotriva ploşniţelor, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi pr

Vremea

București
acum

29°
lun.

20°/36°
mar.

22°/42°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

27°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/32°
joi

20°/36°
Constanta
acum

26°
lun.

20°/33°
mar.

22°/34°
mie.

24°/27°
joi

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

27°
lun.

17°/31°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
joi

20°/33°
Timisoara
acum

32°
lun.

19°/39°
mar.

17°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/40°