Diferenta dintre provizioanele (cheltuieli pentru deprecierea creditelor - n.r.) constituite de bancile locale conform standardelor internationale de raportare IFRS si respectiv dupa standardele romanesti de contabilitate (RAS) a urcat de aproape 6 ori pentru rezultatele pe semestrul I din acest an, potrivit unui studiu al companiei de audit si consultanta KPMG.
Aceasta arata impactul negativ mult mai mare pe care il au provizioanele asupra rezultatelor financiare ale bancilor raportate conform standardelor locale, astfel ca reprezentantii KPMG recomanda adoptarea cat mai rapida a standardelor internationale de catre toate bancile din Romania, precum si de catre companiile de leasing, de credite de consum sau ipotecare. "Diferentele aferente provizioanelor pentru deprecierea creditelor au crescut de la mai putin de 5% la nivelul profiturilor anului 2007 la aproape 40% pentru profiturile aferente anului 2008 si la o diferenta alarmanta de aproape sase ori la nivelul rezultatelor prezentate pentru primul semestru al anului 2009 de catre bancile din esantionul nostru (15 banci, dintre care sase in top zece - n.r.)", a declarat Cezar Furtuna, partner al KPMG in Romania - Departamentul de audit servicii financiare.
Aceeasi tendinta se poate observa si la institutiile financiare non-bancare (companii de leasing, credite de consum sau de credit ipotecar), astfel ca diferenta aferenta provizioanelor pentru deprecierea creditelor dintre IFRS si standardele contabile romanesti a fost de aproximativ 18% din rezultatele cumulate ale acestor institutii, mai spune Furtuna.
Prim-viceguvernatorul Bancii Nationale Florin Georgescu a atentionat recent ca standardele internationale de raportare financiara trebuie adoptate integral, nu doar pentru postul contabil privind provizioanele.
Toate bancile sunt obligate sa raporteze dupa standardele legale la Ministeru