Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Piteşti: Maşini mistuite de flăcări azi-noapte

Publicat in Adevarul, joi 12 noiembrie 2009 ·

Noaptea incendiilor în Argeş. O maşină şi două tractoare au fost mistuite de flăcări, în urma unor defecţiuni tehnice. Pagubele sar de 50.000 de euro, iar proprietariul utilajelor nu avea asigurări CASCO care să acopere daunele.

Noapte cu ghinion pentru doi argeşeni, care au rămas fără maşini. Marius Leonard Tilă a venit aseară de la serviciu şi şi-a parcat maşina în faţa blocului, pe Strada Exerciţiu, din Piteşti. După câteva minute, vecinii l-au alertat că autoturismul i-a luat foc, aceştia sunând de urgenţă la 112.

Oamenii au încercat în zadar să stingă focul, fiind nevoie de intervenţia pompierilor pentru a mai salva ceva din Dacia Solenza şi pentru a împiedica flăcările să se extindă şi la celelalte maşini aflate în parcare.

“Cauza incendiului a fost un scurt circuit produs la electroventilator, motorul maşinii fiind suprasolicitat sau având defecţiuni tehnice. A ars tot compartimentul motor al maşinii, dar din fericire proprietarul avea asigurare CASCO şi îşi va recupera paguba”, a declarat slt. Mădălina Epure, purtătorul de cuvânt al ISU Argeş.

Două utilaje au ars complet

Câteva ore mai târziu, pompierii au fost din nou solicitaţi să intervină în localitatea Dârmăneşti pentru a stinge un incendiu. La balastiera din comună, aflată în proprietatea lui George Dumitrescu, a izbucnit un incendiu, flăcările cuprinzând cu repeziciune cabina unei basculante şi extinzându-se şi la cealaltă, parcată lângă.

Paznicul balastierei a fost cel care a văzut primul focul şi fumul negru, dens şi a anunţat pompierii care au sosit la faţa locului cu o autospecială. N-au mai reuşit, însă, să salveze mare lucru din cele două autotractoare, acestea arzând în întregime.

“Intervenţia a fost una dificilă având în vedere cantitatea mare de material combustibil, motorină, din rezervor. Cauza ince

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cristian Tudor Popescu, după discursul lui Crin Antonescu din Congresul PSD: „Poate să lupte cu maglavitul și cu năpârca cu ochelari care dă târcoale”

HotNews acum o ora
„Crin nu mai e același”, a scris gazetarul Cristian Tudor Popescu, duminică, pe Facebook, după ce Crin Antonescu a fost confirmat, în timpul Congresului PSD, candidatul comun la prezidențiale al coaliției de guvernare. „Îl știu foarte bine pe Crin A

Cadavrul unui bărbat dat dispărut înainte de Crăciun, găsit pe un câmp din judeţul Timiş

News.ro acum 27 minute
Cadavrul unui bărbat dat dispărut înainte de Crăciun a fost găsit pe un câmp din judeţul Timiş. Poliţiştii gfac cercetări pentru ucidere din culpă. Poliţiştii din Timiş au anunţat, duminică după-amiază, că a fost găsit cadavrul unui bărbat de 48 de

Anchetă penală împotriva Sarei Netanyahu, soția premierului israelian

HotNews acum 39 minute
Procurorii israelieni au deschis o anchetă penală împotriva Sarei Netanyahu, soția premierului, se arată într-o scrisoare trimisă deputatei din opoziție care solicitase urmărirea penală, potrivit AFP, citată de News.ro. Parchetul israelian nu a ofer

Ce a răspuns Marcel Ciolacu, întrebat dacă există probe concrete pentru eliminarea lui Călin Georgescu din cursa prezidenţială

Libertatea acum 2 ore
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat duminică, 2 februarie, că nu are voie să ofere mai multe informații, întrebat fiind dacă există probe solide pentru interzicerea candidaturii lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale 2025.

VIDEO Ciolacu și Antonescu apără, împreună „familia formată între un bărbat şi o femeie”. „Suntem creștini. Punct” / „Fiecare în intimitatea lui, fără nicio paradă!”

HotNews acum 4 ore
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a declarat duminică, în cadrul Congresului PSD, că românii „sunt un popor tolerant şi deschis către diversitate”, dar a subliniat că familia „nu poate fi formată decât între un bărbat şi o femeie”. La rândul său, Crin An

MAE avertizează: Inundaţii severe în Italia. Mai multe oraşe din Toscana, afectate de viituri

Ziarul Financiar acum 3 ore
Mai multe regiuni din Italia se confruntă cu fenomene meteorologice severe. Cea mai afectată este regiunea Toscana, avertizează Ministerul Afacerilor Externe. Oraşele Livorno, Prato, Pisa, Lucca şi zona de vest a Florenţei au fost lovite de inundaţi

UPDATE - Congres extraordinar PSD - Ciolacu: Bine ai venit Crin, sper că ţi-a fost dor de PSD! Tu ai trăit timpurile când PSD nu a fost corect cu tine. Eu am trăit timpurile când PNL şi-a luat revanşa/ A venit timpul să acoperim oglinzile propriului ego

News.ro acum 4 ore
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat, duminică, în discursul ţinut la Congresul extraordinar al formaţiunii, că, în ceea ce priveşte candidaţii, ”nu există perfecţiune”. ”Dar există alegeri potrivite. Iar Crin Antonescu este candidatul potriv

Avertizare meteo. Răcire semnificativă și ninsori.

Tribuna acum 5 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis în această dimineață o informare meteo de răcire semnificativă și ninsori. Astăzi și mâine vom avea parte de precipitații predominant sub formă de ninsoare și intensificări ale vântului, iar vremea va d

Explozie urmată de incendiu într-o casă din Breaza. Care este numărul victimelor

Ziare.com acum 27 minute
Două persoane au fost rănite duminică, în urma unei explozii puternice urmate de un incendiu, într-o locuință din orașul Breaza, județul Prahova. Explozia a avut loc sâmbătă, într-o gospodărie din cartierul Nistorești, cauzată de o butelie. Deflagra

O femeie din Iași și-a lăsat copiii într-un centru de plasament și a plecat din țară, după ce s-a îndrăgostit pe Facebook: „Cel mare chiar voia să ajungă la centru”

Libertatea acum 29 minute
O mamă din Brăila a luat o decizie șocantă de a-și abandona copiii mici la stat pentru a pleca la muncă în străinătate cu noul ei partener, pe care l-a cunoscut recent pe Facebook. Potrivit articolului publicat de Bzi.ro, Nicoleta Iliuță, în vârstă

Vremea

București
acum

dum.

4°/9°
lun.

2°/6°
mar.

0°/5°
mie.

-0°/5°
Iasi
acum

dum.

0°/4°
lun.

-1°/4°
mar.

-1°/3°
mie.

-2°/2°
Constanta
acum

dum.

4°/7°
lun.

2°/6°
mar.

1°/5°
mie.

0°/4°
Cluj-Napoca
acum

dum.

0°/3°
lun.

-1°/3°
mar.

-2°/3°
mie.

-2°/4°
Timisoara
acum

dum.

3°/8°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/6°
mie.

-0°/7°