Şoferii care au drum prin Dumbrăveni, Forăşti şi Drăguşeni ar putea fi monitorizaţi de camere radar fixe.
Edilii din localităţile Dumbrăveni, Forăşti şi Drăguşeni vor să repună în circulaţie radarele fixe. Autorităţile locale sunt încurajate de succesul înregistrat în faţa instanţei din Fălticeni, luna trecută, când au reuşit să obţină anularea sancţiunilor date de Agenţia Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice (ANRMAP) în urma scandalului naţional legat de amplasarea a zeci de radare fixe în toată ţara. Chiar dacă decizia a fost atacată cu recurs, care urmează să fie judecat în această lună la Tribunalul Suceava, edilii sunt convinşi că vor câştiga procesul.
Primării amendate cu 70.000 de lei
Reprezentanţii ANRMAP au cerut anularea în justiţie a contractelor privind amplasarea radarelor fixe, susţinând că primăriile nu au respectat procedurile de atribuire a contractelor de achiziţie publică. În plus, au amendat fiecare primărie cu 70.000 de lei. Radarele au fost montate de o firmă din Cluj şi, potrivit protocolului, veniturile rezultate din amenzi erau împărţite între firmă, care primea 65% şi consiliile locale, care primeau 35%.
„Parteneriatul încheiat cu firma din Cluj nu a presupus nicio investiţie din partea noastră. Prin contract, noi trebuia să le achităm 65% din sumele încasate din amenzi“, a declarat Mica Chiriac, contabilul Primăriei Dumbrăveni. Din luna ianuarie până în aprilie 2009, au funcţionat în comună patru radare fixe, montate pe o distanţă de patru kilometri.
Orice maşină care depăşea 60 km/h era fotografiată, iar şoferul sancţionat. În lunile în care radarele au funcţionat au fost întocmite 1.290 de procese verbale pe raza localităţii Dumbrăveni. Sumele care au intrat la Dumbrăveni în bugetul local, în cele trei luni cât au funcţionat radarele se ridică la peste 100