Între 1 şi 13 noiembrie 2009, a avut loc cea de-a patra ediţie a Festivalului Internaţional de Muzică de Cameră SoNoRo. Manifestările artistice reunite sub această egidă s-au desfăşurat în Bucureşti, Cluj şi Iaşi, în spaţii de cultură consacrate. Se poate vorbi deja despre un noiembrie muzical, echivalent cu un festival aflat în creştere de la an la an. Fiecare seară a surprins prin noutate, ingeniozitate şi virtuozitate. Înalta ţinută artistică s-a pliat magistral pe ideea de accesibilitate, filozofia festivalului constînd în identificarea muzicii cu ritmul, imaginea, poezia, savoarea şi căutarea sunetului perfect. Iniţiatorul şi directorul proiectului, domnul Răzvan Popovici, a avut amabilitatea de a ne destăinui cîteva dintre aspectele din spatele celor ascultate şi văzute de public. „Am încercat să creăm un spirit SoNoRo“ „Încă de la debutul SoNoRo, am privit în perspectivă, cinci-zece ani mai departe. Fiecare ediţie are un concept şi o temă, pe care le respectăm. Încercăm a nu lăsa la voia întîmplării nimic din ceea ce se întîmplă în jurul muzicii pe care o propunem. Desigur, muzica vorbeşte de la sine, dar amănuntele, detaliile, precum nuanţele muzicale, sprijină întregul. Dacă muzica este cîntată corect, însă fără grijă pentru detaliu, interpretarea este de fapt proastă. Ne-am străduit, în ceea ce priveşte decoraţiile, luminile, dar ne-am concentrat şi asupra modului de derulare a evenimentelor. Mi se pare o ruşine ca organizatorul să nu aibă grijă de aspectele acestea. Nu sînt adeptul cîntatului în frac, dar pentru genul de muzică interpretată în această ediţie se cerea o anumită ţinută vestimentară, nu de maximă sobrietate – totuşi, în consonanţă cu lucrările prezentate. Ţinuta trebuie păstrată pentru că muzica adevărată are o anumită nobleţe, o întreagă tradiţie în spate. În altă ordine de idei, pentru mine este important să nu fi constrîns de înd