1989. Soarele răsare la Est. Undeva dincolo de Zid. De patruzeci de ani, militarii noştri sînt urmăriţi de coşmaruri: Tratatul de la Varşovia ar putea să ne măture pur şi simplu într-o bună dimineaţă. Armata elveţiană numără încă 625.000 de soldaţi. Populaţia stă înarmată, pregătită în orice moment să răspundă atacurilor aşteptate din Est.
2009. Soarele răsare la Est. Undeva în spatele gardului de sîrmă al graniţei Uniunii Europene. Elveţia supune la vot dacă şi în viitor lucrurile vor trebui să fie tot aşa. De data aceasta nu mai există ameninţarea tancurilor sovietice: de data acesta cei care ciugulesc bogăţia Elveţiei sînt corbii negri din Est, corbii de pe afişele Partidului Popular Elveţian (SVP), populist de dreapta, ce împînzesc cuprinsul ţării. Elita economică elveţiană luptă împotriva campaniei SVP-ului, îşi mobilizează toate forţele şi referendumul îi dă voie, în cele din urmă, să-şi păstreze forţa de muncă ieftină din Est: 60 de procente adoptă rezoluţia federală privind dreptul liberei circulaţii a persoanelor şi extinderea ei asupra României şi Bulgariei. România şi Bulgaria au reuşit.
Opt luni mai tîrziu îmi este clar de ce: în deschiderea EEDay (East European Day 09), organizatorul principal, profesorul Nicholas Hayoz, impresionează publicul proiectînd şi comentînd un tabel (este vorba despre clasificarea "Regime Types in Eastern Europe", www.freedomhouse. org). Grupul "Democraţiilor consolidate" cuprinde tocmai acele ţări care fuseseră primite deja în 2004 în UE. În fruntea celei de-a doua grupe, a "democraţiilor semi-consolidate", se află Bulgaria şi, pe locul al doilea, România. Pe locul al treilea se află, încă aspirantă, Croaţia. În dreptul fiecăreia sînt cifre care cresc cu fiecare nouă grupă. Conceptele de "state eşuate", respectiv de "state care eşuează", sînt utilizate atît de mult de profesorul Hayoz, încît toţi sfîrşim prin
