Un om de afaceri din Covasna, care a provocat un accident rutier în iunie, susţine că nu a fost audiat nici până acum de procurori. Sursa: Adrian Moise
Un bărbat din Covasna, Berde Lorand, care a omorât cinci oameni şi a rănit trei într-un accident rutier, pe 5 iunie 2009, a fost reţinut pentru 24 de ore imediat după incident, dar magistraţii au hotărât cercetarea lui în stare de libertate. Însă, nici până în ziua de azi nu a mai fost chemat la audieri.
În plus, Berde deţine în continuare permisul de conducere şi, luna trecută, i-a fost ridicată şi interdicţia de a părăsi ţara.
Cauzele accidentului: viteza excesivă şi neatenţia
Pe 5 iunie, seara, Berde Lorand, aflat la volanul unui BMW, a lovit un grup de opt persoane care stăteau în faţa unei porţi, pe marginea drumului din comuna Sânzieni. În urma accidentului, şi-au pierdut viaţa cinci persoane, între care şi doi copii de 4 ani, iar trei au fost rănite grav.
Potrivit poliţiştilor, accidentul s-a produs după ce, din cauza neatenţiei la volan şi a neadaptării vitezei de deplasare la carosabilul acoperit parţial de aluviuni, şoferul a pierdut controlul volanului şi a intrat pe contrasens. Berde Lorand a fost reţinut pentru 24 de ore, dar magistraţii de la Judecătoria Târgu Secuiesc au respins cererea procurorilor de arestare preventivă pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, acesta urmând să fie cercetat în libertate.
Poliţia nu a făcut încă expertiza tehnică a maşinii
Bărbatul de 35 de ani, un om de afaceri din Târgu Secuiesc, susţine însă că din iunie şi până acum nu a mai fost contactat de niciun reprezentant al procuraturii pentru a da declaraţii legate de accident. „Am dat o declaraţie după accident, apoi nu m-a mai căutat nimeni”, afirmă Berde Lorand.
Bărbatul ne-a mai declarat că, luna tre