Serie de interviuri cu Mihail Gorbaciov la televiziune, la radio, prin presa scrisa... Un canal de televiziune din Franta l-a ales pe un fost ministru de Externe sa-i puna intrebari, pe post de reporter. Gorby raspundea cumpatat, la obiect, dar cu un ton destul de amar, in special cand evoca perioada de dupa debarcarea lui de la putere. Avea si de ce. Se lasase pacalit de mujicul Eltin. Pilotase cu cea mai mare dibacie reunificarea Germaniei, disparitia celor doua blocuri, evitase o conflagratie mondiala. Dar nu a vazut ca o gasca lipsita de principii plasa de multa vreme dinamita sub casa boierului care se occidentalizase in spirit. Pata lui de pe frunte pare harta unei Atlantide scufundate impreuna cu ultimele lui iluzii.
Exista o melancolie indefinita la acest aparatcic atipic, de personaj dostoievskian mobilizat de aspiratii nobile pe care chiar vrea sa le puna in practica, procedand la ritualizarea momentului – cu matanii, juraminte, discursuri care inflameaza masele. Il simti insa ca nici el nu crede suta la suta in visurile sale, desi e sincer, uman, emotionant. In asemenea cazuri, contradictoriul suflet slav ajunge, de obicei, sa faca o ultima sarbatoare si cu dezastrul. Gorby detesta demagogia, arbitrariul si forta politica brutala, ingredientele oricarei dictaturi. Ai zice insa ca astepta sa i se dovedeasca faptul ca Rusia nu era pregatita nici pentru economie de piata, nici pentru democratie. Poate nici pentru libertate, caci si asta se invata cu greu dupa decenii de anchilozare in reflexe ideologice conditionate.
Gorby s-a trezit peste noapte fara imperiu. Marea intindere sovietica careia el visa sa-i administreze doze lente de tranzitie se transformase intr-o adunatura de gubernii. Apoi au inceput jaful, debandada, iar noua echipa de la Kremlin prea putin s-a sinchisit de sensibleria umanista a precedentului. Sigur, nici occid
