Trebuie sa ai obrazul tare gros cand stii ca tu ai inventat santajul din presa (te si lauzi cu asta, printre intimi) si participi la o discutie publica unde se vorbeste despre constrangerea exercitata asupra cuiva prin amenintarea cu divulgarea unui secret compromitator, pentru obtinerea unui folos.
Dar te angajezi in schimbul de replici ca si cand subiectul ar fi serbarea de sfarsit de clasa intai. Esti obisnuit de la poker sa-ti stapanesti sprancenele, vorbesti apasat, si-ti incretesti fruntea drept argument cand vine vorba despre moralitate din presa. Iar daca vine vorba de tine te victimizezi, cu ajutorul unei pretinse autoironii.
Niste psihologi ar putea lesne traduce limbajul trupului, dar nu-i invita nimeni in studio decat pentru a despica gesturile candidatilor. Selectionati si aia.
Ai putea insela si poligraful. Esti obisnuit sa-ti stapanesti firea din vremea cand nu erai sigur ca nu te va lega nimeni pentru ca ceri 50.000 de marci germane pe luna de la o banca sa nu o pictezi in pagina 3.
Acum, 50.000 de euro ti se par un mizilic (merge doar in deschidere). Dar erau vremuri cand invatai in oglinda sa rostesti suma fara sa clipesti si sa ti se usuce gura, sau o exersai cu pixul pe un servetel, ca sa se obisnuiasca mana sa nu tremure.
Te prinsese ideea ca ar trebui sa-i ajungi din urma pe proprietarii ziarului, erai satul sa fii sarac. Ai observat ca oamenii au iaht, Rolls, trabuc si femei fine, daca se poate cat mai tinere, chiar minore. Te uitai cu jind cum isi cumpara rafinarii, terenuri, lacuri si politicieni. Ai vazut ca le merge, si ai pornit si tu la lupta.
Incet, masina visinie a devenit maro inchis usor sidefat, maieul bleu s-a transformat in camasa roz, sosetele albe au fost inlocuite cu unele negre. Apoi ti-ai cumparat cel mai scump telefon mobil. In fine, un ceas Patek Philippe. @N_
