Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şeful ANI are pentru ce să fie şantajat!

Publicat in Vox Publica, joi 12 noiembrie 2009 ·

Liderii politici au făcut apel la o campanie electorală decentă, dar, să fim serioşi, nimeni nu se aştepta la aşa ceva. Dovadă stau stenogramele despre legăturile din Hayssam şi “Profesorul” care au apărut chiar în prima zi de campanie şi serialul care se derulează de câteva zile pe toate canalele media legat de posibilul şantaj la care a fost supus şeful Agenţiei Naţionale de Integritate, Cătălin Macovei, de către doi să zicem jurnalişti, Sorin Roşca Stănescu şi Bogdan Chirieac.

“Ai văzut tu vreodată presa să facă lucruri bune în ţara asta?”, se întreabă Chirieac într-un dialog cu Macovei, în ultima stenogramă apărută, recunoscând onest că el face bani. Dacă mai erau dubii cu privire la scopul întâlnirii tripartite, dezvăluirile din noul document relevă clar că este vorba despre un şantaj, subiectul fiind Traian Băsescu sau, mai exact, doi dintre colaboratorii şi, conform aceleiaşi stenograme, doi dintre zgârciţii săi sponsori, Videanu şi Berceanu.

Nu-mi sunt simpatici nici unul dintre cei trei, ba dimpotrivă, ceea ce mi se pare cu adevărat grav este că Agenţia Naţională de Integritate a devenit al nu ştiu câtălea serviciu secret din România. Trecem peste faptul că Macovei a promis conturi din străinătate ale politicienilor nedeclarate, dosare la DNA etc., dar a dat doar nişte amenzi amărâte pentru nişte primari de comună care nu şi-au depus la timp declaraţia de avere. Apropo de asta, un sondaj realizat chiar pe site-ul ANI arată că 44% dintre respondeţi consideră inutilă înfiinţarea instituţiei, ceea ce spune multe.

Somnolenţa de la ANI nu însemnă însă că Macovei şi compania nu deţin informaţiile de rigoare. Pe ce mă bazez? Pe un ultim contract de achiziţii pe care l-a realizat ANI la sfârşitul lui octombrie. Astfel, Macovei a scos din conturi (Ridzi îşi smulge coafura pătrăţoasă dacă îşi aruncă acum ochii pe site-ul de lictaţii electronice şi

Articolul in Vox Publica >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Radu Miruță a descoperit, „cu mare stupoare”, că Ministerul Economiei deține o clădire cu 54 de birouri și mai multe firme, dar nu a încasat niciun leu chirie de 18 ani

HotNews acum 14 minute
Ministrul Economiei, Radu Miruță, a anunțat luni că o clădire de birouri aflată în administrarea ministerului, situată în București, a fost ocupată timp de aproape două decenii fără ca statul să încaseze vreo chirie, deși spațiile erau închiriate și

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 2 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 3 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Un bărbat din Iași împreună cu fiica sa au ajuns la spital, după ce s-au intoxicat cu un insecticid folosit împotriva ploşniţelor

G4Media acum 41 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat de 49 de ani şi fiica sa de 12 ani, din Iaşi, se află internaţi în spital, după ce s-au intoxicat cu o substanţă folosită împotriva ploşniţelor, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi pr

Ministerul Apărării cumpără şase sisteme de apărare antiaeriană SHORAD-VSHORAD, în valoare de peste 2 miliarde de euro, de la compania israeliană Rafael

Ziarul Financiar acum 55 minute
Ministerul Apărării Naţionale - Direcţia generală pentru armamente, prin CN Romtehnica SA, şi compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems Ltd au semnat, vineri, acordul-cadru privind achiziţia sistemelor antiaeriene SHORAD-VSHORAD, valoarea

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 6 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Romtehnica și compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems, acord-cadru privind achiziția sistemelor antiaeriene SHORAD-VSHORAD. Cât costă

Gandul acum 15 minute
Ministerul Apărării Naționale – Direcția generală pentru armamente, prin Compania Națională Romtehnica SA, și compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems Ltd au semnat vineri, 18 iulie, Acordul-cadru privind achiziția sistemelor antiaeriene

Alunecare de teren pe o suprafaţă de 150 de metri, în zona unei foste mine de sare, în Maramureș

HotNews acum o ora
O alunecare de teren s-a produs în localitatea Coştiui, judeţul Maramureş, pe locul unei foste mine de sare, fiind creat un crater cu un diametru de 30 de metri şi o adâncime de aproximativ 10-15 metri. O casă nelocuită este în pericol, iar preventi

Incident șocant în Iași: O femeie a fost găsită înjunghiată într-o mașină parcată

Adevarul acum 2 ore
O femeie a fost găsită înjunghiată într-o mașină parcată luni, 21 iulie, pe șoseaua Națională din municipiul Iași. Momentan, victima este conștientă.

Vremea

București
acum

33°
lun.

20°/36°
mar.

23°/42°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

28°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/32°
joi

20°/36°
Constanta
acum

28°
lun.

20°/33°
mar.

22°/31°
mie.

24°/27°
joi

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

29°
lun.

17°/31°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
joi

20°/33°
Timisoara
acum

34°
lun.

19°/38°
mar.

16°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/40°