Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alba Iulia: Singurul producător de covoare din România se luptă cu creditorii

Publicat in Adevarul, joi 12 noiembrie 2009 ·

În urmă cu 20 de ani, fabrica de covoare Incov era unul dintre cei mai importanţi angajatori din oraş, cu aproape 700 de lucrători. Retehnologizată, societatea a ajuns să dea astăzi de lucru la ceva mai mult de 100 de persoane. La 30 de ani de la înfiinţare, sărbătoriţi luna aceasta, Incov SA face eforturi să se menţină pe piaţă prin promovarea unor idei şi concepte noi. Dacă în trecut covoarele produse aici au ajuns în clădiri cum ar fi Palatul Parlamentului, Palatul Cercului Militar, Mănăstirea Râmeţ, plus o serie lungă de hoteluri cunoscute din ţară, în prezent fabrica se adaptează la comenzi mult mai diferite.

Mochetă pentru elicopterul unui şef de stat

Una dintre acestea a fost mochetarea unui elicopter destinat şefului statului african Coasta de Fildeş. „Au venit cei care au fabricat elicopterul cu o mostră şi ne-au găsit pe noi, pentru că era o comandă specială, care numai aici a putut fi realizată. Aceste mochete trebuiau tratate cu soluţii speciale de ignifugare. Am reuşit să o facem cu succes“ , a spus directorul general al firmei, Adrian Paraschivoi.

De asemenea, covoarele Incov ajung în mai multe ţări din Uniunea Europeană, dar şi în SUA şi Canada. Exporturile se fac, fie direct la clienţi, fie prin intermediul unor mari companii de distribuţie.

Credite la bănci

Incov SA a rămas, în prezent, singura fabrică de covoare din ţară, dar criza economică nu a ocolit-o. În prezent, societatea se află în procedură de insolvenţă.

 „Principalii creditori sunt băncile. S-a acceptat isolvenţa, pentru că există un cadrul legal ce oferă protecţie faţă de creditori. Am depus un plan de reorganizare, care a fost acceptat de judecătorul sindic în luna iulie 2009“, a adăugat managerul firmei. Fabrica din Alba Iulia este, din 2006, în proprietatea holdingului Acvila Grup din Republica M

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO-VIDEO. Incendiu la AFI Palace Cotroceni. Terasa mall-ului, cuprinsă de flăcări!

Ziua Constanta acum 2 ore
Un incendiu de proporții a izbucnit sâmbătă, 05 iulie, pe terasa mall-ului AFI Palace Cotroceni, situat pe Bulevardul Timișoara, Sector 6. Flăcările deschise și degajările dense de fum, vizibile la nivelul acoperișului de tip terasă, au alertat de u

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 2 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

Diogo Jota şi Andre Silva au fost înmormântaţi în Portugalia. La funeralii au participat mai multe personalități din lumea fotbalului

Gandul acum 23 minute
Diogo Jota – fotbalist portughez în vârstă de doar 28 de ani, legitimat la marea echipă engleză Liverpool – a murit joi dimineaţă într-un tragic accident rutier în Spania. Maşina în care se afla împreună cu fratele său André, 25 de ani, de asemenea

Incendiu de vegetație uscată și miriște la granița cu Bulgaria

Mediafax acum 27 minute
Pompierii intervin pentru localizarea și lichidarea unui incendiu de vegetație uscată și miriște izbucnit în apropierea drumului care leagă municipiul Calafat de punctul de trecere a frontierei Vidin, anunță ISU Dolj. Potrivit primelor informații, i

Scrisoarea de adio a lui Mihai Leu, publicată post-mortem pe rețelele de socializare: „Dacă citiți aceste rânduri, înseamnă că drumul meu pe acest pământ s-a încheiat”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
La o zi după ce Mihai Leu, fostul mare campion al României, a fost înmormântat la Hunedoara, pe pagina sa de socializare a fost publicată post-mortem o scrisoare pentru fanii lui. A contat enorm și înseamnă că drumul meu pe acest pământ a contat. Aț

Supercupa României: Noul sezon începe exact așa cum s-a încheiat precedentul: cu o confruntare între FCSB și CFR Cluj

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
În ultima etapă a ediției trecute de campionat, cele două formații au remizat în Ardeal, scor 1-1. Acum, FCSB și CFR Cluj se întâlnesc din nou, de data aceasta pentru Supercupa României, primul trofeu al sezonului. Meciul este programat în această s

Tulcea FOTO-VIDEO. Accident naval în apropiere de Maliuc! Implicată o ambarcațiune cu mai multe persone. Elicopterul SMURD intervine!

Ziua Constanta acum 6 ore
În urmă cu puțin timp, azi, 05 iulie, prin apel la 112 a fost solicitat ajutorul pompierilor militari în cazul producerii unui accident naval în apropiere de localitatea Maliuc, județul Tulcea. Din primele informații, este vorba despre o ambarcațiun

VIDEO Locuitorii din Praid, protestat față de situația generată de inundarea salinei / UDMR: Este datoria noastră să punem presiune pe stat / Petiția localnicilor va fi trimisă tuturor instituțiilor statului

G4Media acum 15 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Reprezentanții UDMR susțin protestul sătenilor din localitatea Praid, care, sâmbătă, au ieșit din nou în stradă pentru a cere o implicare mai intensă din partea guvernanților. Urmărește cele mai noi

UPDATE - Incendiu în Parcul Naţional Munţii Rodnei. Intervin pompierii de la Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud şi Maramureş / Incendiul a fost stins

News.ro acum 2 ore
Un incendiu a fost anunţat, sâmbătă, în zona de gol alpin din Parcul Naţional Munţii Rodnei, pe raza judeţului Maramureş. Pentru stingerea focului au fost mobilizate forţe de intervenţie de la Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsău

Primul cod roșu de caniculă. Anunțul de ultimă oră de la meteorologi

HotNews acum 6 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis sâmbătă dimineață o serie de coduri de caniculă pentru acest weekend. Valul de caniculă va acoperi aproape toată țara până duminică, zi în care va fi valabil și un cod roșu de caniculă în trei județe di

Vremea

București
acum

32°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/36°
lun.

23°/38°
mar.

22°/37°
Iasi
acum

27°
sâm.

17°/27°
dum.

21°/34°
lun.

19°/38°
mar.

19°/37°
Constanta
acum

30°
sâm.

20°/30°
dum.

19°/28°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

31°
sâm.

14°/31°
dum.

19°/33°
lun.

18°/37°
mar.

18°/34°
Timisoara
acum

30°
sâm.

16°/32°
dum.

20°/39°
lun.

20°/40°
mar.

18°/39°